monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Diabeticii şi bolnavii de cancer, scutiţi de la coplată

Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu a declarat sâmbătă că bolnavii care vor fi nevoiţi să se interneze de mai multe ori nu vor plăti coplata la externare.

 

În categoria celor scutiţi de la coplată vor intra diabeticii şi bolnavii de cancer, dar şi copiii. Despre coplată, Nicolăescu a spus că este un angajament pe care România trebuie să-l respecte. „Vă aduc aminte că pentru coplată există deja lege dată anul trecut. Ea ar fi trebuit să fie pusă în aplicare şi nu s-a pus. Ca urmare a negocierilor pe care le-am avut, am reuşit să îi convingem pe cei de la Fondul Monetar Internaţional că nu trebuie să aplicăm coplata la toate serviciile medicale. Încercăm acum, la contractul-cadru, să facem o serie de categorii care, din punctul nostru de vedere, ar trebui să fie exceptate. De exemplu, bolnavii de diabet sau de cancer sunt nevoiți să vină de mai multe ori la spital. La acești oameni vom găsi o derogare”, a declarat ministrul, sâmbătă seara, la postul de televiziune Digi24.

Pe lângă categoriile anunţate de ministru, mai sunt scutiţi de la coplată şi veteranii şi văduvele de război, pensionarii cu pensii până în 740 lei, elevii şi studenţii.

Eugen Nicolăescu a anunţat în urmă cu câteva săptămâni că nivelul de coplată va fi de 10 lei la externare, însă la câteva zile, şeful FMI în România, Erik de Vrijer a declarat că ar fi vorba de fapt despre 10 lei pe zi.

Sub o formă sau alta, coplata va intra în vigoare odată cu noul contract-cadru pentru servicii medicale, adică cel mai probabil din 1 martie.

Citeşte şi:

Coplata îi va ucide lent pe bolnavii români