Actualitate
Pilotul TAROM risca concedierea daca se dovedeste ca era baut
TAROM îl va concedia pe pilotul cursei de miercuri Londra - Bucureşti, care nu a putut decola din cauza incapacităţii pilotului, care se pare că ar fi consumat băuturi alcoolice.
Potrivit unui comunicat al TAROM, compania a anulat zborul RO394 Londra-Bucureşti de miercuri, 6 februarie 2013, din cauza faptului ca un membru al echipajului s-a aflat în incapacitate fizică de a opera zborul.
"Inaptitudinea medicală a fost depistată de autorităţile aeroportuare din Londra în urma unui control de rutină. În prezent se desfăşoară o investigaţie pentru a stabili motivele pentru care pilotul s-a aflat în imposibilitatea de a efectua zborul. Din motive de siguranţă, TAROM a decis anularea zborului de ieri, iar pasagerii cursei au beneficiat de asistenţă conform Directivei Europene 261/2004 şi au fost rerutaţi pe alte zboruri de ieri pentru a ajunge la destinaţie", se arată în comunicatul TAROM.
Compania susţine că pilotul a fost suspendat din activitate până la finalizarea investigaţiei.
"După primirea rezultatelor oficiale, TAROM va lua toate măsurile care se vor impune, în conformitate cu toate reglementările naţionale şi internaţionale în vigoare. Dacă în urma investigaţiei se stabileşte că pilotul a fost depistat pozitiv la un control al alcoolemiei, acesta va fi concediat imediat, în conformitate cu regulamentul de ordine al companiei", precizează compania.
Citeşte şi:
Cursă Tarom Londra-Bucureşti anulată din cauza unui pilot beat