Actualitate
Vezi cum va fi vremea vineri
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, joi dimineaţă, o informare meteorologică de precipitaţii şi intensificări ale vântului pentru cea mai mare parte a ţării, valabilă vineri, 8 februarie, între orele 2.00 - 16.00.
Potrivit ANM, în intervalul menţionat va ninge în cea mai mare parte a Transilvaniei şi Olteniei, precum şi în nordul Moldovei. La munte ninsoarea va fi temporar viscolită, iar în masivele Făgăraş, Bucegi şi în zona Carpaţilor de Curbură, stratul de zăpadă nou depus va fi consistent. În Muntenia, Dobrogea şi jumătatea sudică a Moldovei precipitaţiile vor fi predominant sub forma de ploaie, cantităţile de apă vor depăşi 15-20 litri/metru pătrat, iar vântul se va intensifica atingând viteze de 50 - 55 km/h şi temporar, pe litoral, peste 70 km/h.