monitorulcj.ro Menu
Actualitate

MIT DEMONTAT: Sexul nu ajută la slăbit

O persoană arde doar 21 de calorii când face sex, contrar miturilor mai optimiste, potrivit cărora s-ar pierde aproximativ 300 de calorii în timpul unei partide de sex, arată un studiu recent, scrie Mediafax.

Potrivit dailymail.co.uk, acest "zvon" potrivit căruia partidele sexuale ajută la slăbit nu a făcut decât să alimenteze criza obezităţii. Noul studiu arată că oamenii nu mai trebuie să folosească sexul drept o scuză pentru a nu merge la sală şi a practica un sport.

 

David Allison, un cercetător de la University of Alabama, s-a hotărât să facă o cercetare în acest sens.

 

Concluziile studiului au fost că o partidă de sex durează, în medie, 6 minute, iar energia depusă consumă 20 de calorii, echivalentă cu consumul rezultat în urma mersului pentru tot atâta timp. Astfel, o partidă de sex este, în termeni de energie consumată, un echivalent al unei plimbări în ritm mai rapid.

 

În cadrul aceluiaşi studiu, Allison a descoperit că orele de educaţie fizică din şcoli nu sunt îndeajuns de intense pentru a aduce o schimbare în stilul de viaţă al tinerilor.

De asemenea, acest studiu doboară mitul potrivit căruia oamenii care sar peste micul dejun au o tendinţă de îngrăşare. De fapt, totul depinde dacă aceştia sunt sau nu obişnuiţi să sară peste micul dejun.