monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Boc: Pe 1 februarie vom anunţa dacă Peninsula se mută la Cluj

Primarul Emil Boc a declarat miercuri că pe data de 1 februarie va fi făcut anunţul oficial în ceea ce priveşte mutarea Festivalului Peninsula de la Târgu Mureş la Cluj-Napoca. Este cel de-al doilea termen pe care autorităţile locale în anunţă, iniţial această informaţie trebuie făcută publică încă din data de 15 ianuarie.

"Cel mai probabil săptămâna viitoare se va lua decizia dacă mutăm Peninsula la Cluj. Aşa ne-am înţeles cu organizatorii. În conferinţa de presă de săptămâna viitoare va fi invitat şi preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, pentru că proiectul mutării festivalului e al oraşului şi judeţului", a precizat Boc.

Purtătorul de cuvânt al evenimentului, Camelia Sisko, afirmă că se poartă discuţii în legătură cu stabilirea locului unde va avea loc Peninsula în 2013. „Nu s-a luat momentan nicio decizie finală şi orice decizie vom lua o vom face cu gândul la fani. Tot ce pot să spun acum este că pe lista de locuri unde s-ar putea organiza festivalul sunt Cluj, Mureş şi Valea Gârbăului, vale care ar fi o locaţie bună“, afirmă Camelia Sisko.

Primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc declara încă din luna decembrie 2012 că a avut discuţii cu organizatorii Festivalului Peninsula privind mutarea acestuia de la Târgu Mureş, el precizând că “există toate şansele ca în iulie 2013 evenimentul să fie organizat la Cluj”.

Citeşte şi:

Boc: Nu i-am atras cu bani pe cei de la Peninsula. Căutăm alternative pentru Capitală Europeană a Tineretului