monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Apel al Evgheniei Timoşenko către preşedintele Ianukovici: "Nu-mi omorâţi mama"

Fiica fostului premier ucrainean Iulia Timoşenko i-a cerut preşedintelui Viktor Ianukovici să nu-i fie "omorâtă" mama, condamnată la şapte ani de închisoare pentru abuz de putere şi suspectată că a organizat uciderea unui deputat în 1996, scrie Mediafax.

 

"Pentru mine este clar că vor să îmi ucidă mama. Este un omor premeditat", a afirmat fiica Iuliei Timoşenko, Evghenia, într-o declaraţie publicată Batkivşcina (Patrie), partidul mamei sale.

 

"Nu vă cer decât un lucru: nu-mi omorâţi mama", a adăugat Evghenia, în adesarea sa către preşedintele Ucrainei şi către procurori.

 

Timoşenko, a cărei condamnare din 2011 la şapte ani privaţiune de libertate a fost criticată de către Occident, este suspectată că a organizat uciderea unui deputat în 1996 şi riscă închisoare pe viaţă, a anunţat, vineri, Parchetul General din Ucraina.

 

Pentru a preveni noile critici, procurorul general Viktor Pcionka a explicat, duminică, pentru 20 de diplomaţi, în special celor din Uniunea Europeană şi Statele Unite, că el nu are "nici un interes politic" în acest caz, informează biroul său de presă.

 

De asemenea, Parchetul a lansat un videoclip în care poate fi văzută Timoşenko, atunci când directorul penitenciarului o informează oficial referitor la noile acuzaţii.

 

În videoclip, se observă că Iulia Timoşenko, internată într-un spital, unde este tratată de hernie de disc, a reacţionat calm la acest anunţ.

 

Opoziţia i-a cerut explicaţii directorului de penitenciar: de ce acesta a venit la Timoşenko în absenţa avocaţilor ei şi a zâmbit înainte de a fi semnate documentele referitoare la noile schimbări.

 

Iulia Timoşenko, care figura anterior drept martor în acest dosar, respinge toate acuzaţiile, considerându-le o răzbunare personală a preşedintelui Ianukovici.