Actualitate
Pompierii au aflat cauza incendiului de la cinematograful Dacia din cartierul Mănăştur
Pompierii clujeni au intervenit duminică după amiaza cu trei autospeciale de stingere a incendiilor la cinematograful Dacia din cartierul Mănăştur. După mai bine de două ore de luptă cu flăcările, pompierii au reuşit să stingă incendiul.
Una dintre sălile cinematografului a ars în totalitate, focul fiind cauzat de cerşetorii care s-au adăpostit iarna în imobilul dezafectat.
„Cauza incediului a fost focul făcut de cineva în incinta cinematografului în scopul de a se încălzi“, a precizat Andrei Biriş, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Cluj. Principalii suspecţi sunt cerşetorii care se adăpostesc pe timpul iernii în cinematograf. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Cluj, Anca Sidonia Bolba, a susţinut că încă se fac cercetări în vederea identificării acestora.
Clădirea cinematografului este în paragină de câţiva ani. În momentul în care din proprietatea RADEF obiectivul a trecut la Primăria Cluj-Napoca, acesta era închiriat firmei Astriss Comimpex SRL, care a amenajat aici o discotecă. Întrucât Primăria intenţiona să reabiliteze clădirea şi s-o folosească pe post de cinematograf, a demarat procedura de evacuare a firmei chiriaşe. De atunci, Primăria se judecă în două procese cu SC Astriss Comimpex. „Clădirea este doar teoretic a Primăriei pentru că cinematograful nu este în posesia noastră. Avem două procese pe rol pentru a obţine accesul în clădire. Procesele sunt aproape de finalizare, unul dintre ele are termen pe 29 ianuarie“, a precizat Oana Buzatu, putător de cuvânt la PrimăriaCluj-Napoca.
Deocamdată nu se cunoaşte valoarea pagubelor. “Am venit cu două autospeciale, apoi, văzând dimensiunea incendiului am mai chemat încă una. Am avut probleme pentru că era blocat accesul persoanelor din afară. A ars material lemnos din fosta sală de dans în care a funcţionat discoteca Atlantic, puţin mobilier şi alte deşeuri. Nu am putut stabili cauza incendiului. După primele cercetări rezultă că nu sunt victime. Nu ştim cine a dat foc”, au declarat ieri reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Cluj.
Localnicii din zonă susţin că în fostul cinematograf locuiesc mai mulţi cerşetori şi este posibil ca aceştia să fi dat foc din greşeală clădirii. Un incendiu similar s-a produs anul trecut în vară.