monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Petiţie pentru demiterea lui Andrei Marga de la şefia Institutului Cultural Român

Aproximativ 1000 de persoane au semnat, în două zile de la apariţie, o petiţie pentru demiterea conducerii Institutului Cultural Român, motivată de decredibilizarea instituției condusă de Andrei Marga.

 

Petiția este adresată Comisiei pentru Cultură, Artă şi Mijloace de informare în masă şi Senatului României şi a fost creată în 18 ianuarie.

„Institutul Cultural Român (ICR) a reușit, de-a lungul anilor, să devină instituția românească cu cea mai mare credibilitate în afară țării, ambasadorul cultural al României și unul dintre cei mai importanți gestionari ai imaginii României în lume. Actuala conducere a ICR a decredibilizat complet institutul, distrugând capitalul de imagine câștigat cu greu de Institutele Culturale Române din Străinătate”, se arată în petiţie.

Ilegalităţi şi management defectuos

„Andrei Marga, președintele Institutului Cultural Român, a demis din funcții de conducere directori evaluați pozitiv atât de către comisiile din țară, cât și din țările unde activau aceștia, întrerupând sau blocând acțiuni culturale de anvergură, în care erau antamați acești directori”, mai arată iniţiatorii petiţiei.

În petiţie se mai arată că Institutul Cultural Român (ICR) a încălcat mai multe legi sub conducerea lui Marga. „Organizarea de concursuri publice pentru posturile de referenți şi organizarea de concurs pentru posturile de directori adjuncți nu au respectat termenele prevăzute în lege referitoare la perioada de timp dintre anunțarea concursului și data depunerii cererilor, data de anunțare a câștigătorilor, termenul de depunere a contestațiilor, termenul de soluționare a acestora, prevederile legate de transparență, comisii, probe, contestații. ICR, prin actuala conducere, nu prezintă niciun fel de abilitate managerială; din contră, anumite decizii ale echipei lui Andrei Marga, aduc prejudicii financiare și de imagine institutului. ICR a numit unele persoane fără pregătire adecvată în management sau coordonare de proiecte culturale în Institutele Culturale Române din Străinătate”, se mai arată în petiţie.

Luând în considerare motivele menționate, cei care au creat petiţa cer înlocuirea actualei conduceri a Institutului Cultural Român cu o echipă de manageri culturali profesioniști. Deocamdată nu se ştie  cine este autorul petiţiei, deoarece acesta a ales ca această informaţie să nu fie publică.

Citeşte şi:

Andrei Marga ştia că nu poate să facă angajări la ICR

SCANDALOS: Cine sunt CLUJENII duşi de Marga la ICR