monitorulcj.ro Menu
Actualitate

40% din zborurile de pe aeroporturile din Paris, anulate din cauza ninsorii

Traficul aerian a fost puternic perturbat duminică dimineaţă din cauza căderilor masive de zăpadă pe aeroporturile pariziene Roissy (Charles De Gaulle) şi Orly, unde 40% din zboruri au fost anulate.

Cursele de pe aeroporturile din Paris au fost anulate la cererea Direcţiei Generale a Aviaţiei Civile (DGAG), transmite AFP, citată de Agerpres cu referire la Direcţia Aeroporturilor din Paris (ADP). „Aşa cum era de aşteptat, traficul este perturbat. Anularea a circa 40% din zboruri solicitată de DGAG a fost pusă în aplicare”, a indicat agenţiei de presă menţionate o purtătoare de cuvânt a ADP, care recomandă pasagerilor să nu se deplaseze la aeroport înainte de a se asigura că zborul lor a fost menţinut.

 

Au fost create centre de criză pe aeroporturi

 

„În momentul de faţă, nu există întârzieri sau anulări în cazul zborurilor suplimentare, dar ninsoarea se va intensifica, probabil, în cursul dimineţii”, a adăugat aceeaşi purtătoare de cuvânt. Potrivit acesteia, „perturbări suplimentare sunt posibile”.

Conform Agerpres, cu toate acestea, situaţia era totuşi „calmă” duminică dimineaţă pe aeroporturile Roissy şi Orly, unde au fost create centre de criză, întrucât anularea zborurilor fusese anticipată de companii în urma previziunilor meteorologice. DGAG a cerut încă de sâmbătă companiilor aeriene să reducă preventiv cu 40% programul lor de zboruri pe Roissy şi Orly duminică, în contextul unor aşteptate căderi masive de zăpadă.