monitorulcj.ro Menu
Actualitate

O femeie cu o TUMOARE GIGANT va fi operată la Cluj

O femeie din Alba care are o tumoare abdominală ce cântăreşte 18 kilograme va fi operată, vineri, de către o echipă de medici a Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj, condusă de profesorul Mihai Lucan, care afirmă că intervenţia este una complicată şi va dura câteva ore.

Şeful Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj, Mihai Lucan, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că tumoarea este una dintre cele mai mari pe care a întâlnit-o în viaţa sa şi nu se ştie dacă este benignă sau malignă.

"Vom extirpa o tumoare abdominală gigant cu o greutate de 18 kilograme la o femeie de 71 de ani. Tumoarea are, probabil, ca punct de plecare zona genitală şi cântăreşte un sfert din greutatea corporală a pacientei. Se întinde de la inimă până la pelvis. E una dintre cele mai mari pe care am întâlnit-o în viaţa mea, nu ştim dacă e benignă sau malignă şi nu ştiu dacă operaţia se va termina numai cu scoaterea tumorii sau presupune şi extirparea altor organe. Operaţia e complicată, pot apărea probleme la o asemenea operaţie", a spus Lucan.

Acesta a afirmat că pacienta s-a prezentat la medic adusă de fiica sa, pentru că "mergea foarte greu şi nu putea să îşi lege şireturile".

"O vecină mai glumeaţă a întrebat-o dacă nu cumva e cumva gravidă”, a adăugat şeful Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj.

Potrivit lui Lucan, operaţia va fi realizată de o echipă de patru medici şi va dura câteva ore.

Maria Nistor, pacienta care va fi operată, a spus că a simţit cum îi creşte burta din luna noiembrie a anului trecut şi că a început să aibă dureri.

"De la Crăciun au început durerile şi am vorbit cu fiica mea şi am venit la medic şi mi s-a spus că trebuie să mă operez. Am emoţii legate de operaţie, dar cu ajutorul lui Dumnezeu sper să mă fac bine", a spus femeia, care locuieşte în comuna Galda de Jos, judeţul Alba.