Actualitate
CONFLICT MALI: 25 de ostatici străini au fost eliberaţi (surse algeriene de securitate)
Douăzeci şi cinci de ostatici străini au fost eliberaţi joi de la complexul petrolier din estul Algeriei unde erau reţinuţi, printre care şi doi japonezi, transmite Reuters, care citează surse algeriene de securitate.
Pe de altă parte, potrivit postul privat algerian Ennahar, citând o "sursă oficială", cincisprezece străini, inclusiv un cuplu de francezi, care erau ţinuţi ostatici de islamişti la o instalaţie de exploatare a gazelor, în Algeria, au reuşit să scape.
"Cincisprezece străini, inclusiv un cuplu de francezi, au reuşit să le scape răpitorilor", a anunţat postul de televiziune. Directoarea postului, Anis Rahmani, a declarat pentru AFP că citează o "sursă oficială", potrivit Mediafax. Surse guvernamentale algeriene au declarat pentru AFP că este imposibil în stadiul actual să se confirme o astfel de informaţie.
Prefectura din Illizi a anunţat, la rândul său, că 30 de ostatici algerieni au reuşit să fugă, joi dimineaţa, în timp ce alţi algerieni au fost eliberaţi miercuri în grupuri, fără ca numărul lor să fie precizat.
Citeşte şi: