Actualitate
Ministerul Culturii, dat în judecată de un candidat la postul de director al Operei Române Cluj
Un candidat la postul de director al Operei Române Cluj a dat în judecată Ministerul Culturii reclamând trucarea concursului pentru funcţie şi faptul că secretarul de stat Victor Opaschi şi şeful ICR, Andrei Marga, ar fi intervenit în favoarea contracandidatului său, care a fost declarat câştigător.
Ioan Vrăsmaş, unul dintre cei doi candidaţi pentru postul de director al Operei Naţionale Române Cluj-Napoca, a declarat vineri că la proba scrisă de proiecte, desfăşurată la sfârşitul anului trecut, a obţinut cea mai mare notă, iar la proba orală nu a fost lăsat să îşi prezinte proiectul de management, astfel că postul de director a revenit contracandidatului său, Marius Budoiu."Am înaintat, joi, la Curtea de Apel Cluj acţiunea în instanţă împotriva Ministerului Culturii, pentru că ceea ce s-a petrecut la etapa a doua a concursului pentru postul de director al Operei Naţionale din Cluj-Napoca a fost flagrant. Este inimaginabil ca la prima probă scrisă şi cu numele secret să primesc nota cea mai mare din concurs şi chiar din istoria ultimilor ani din minister, iar la proba a doua comisia să nu mă lase să îmi prezint proiectul. Este atât de mizerabil ceea ce s-a întâmplat, încât cei din Ministerul Culturii vor trebui să justifice diferenţa de aproape şase puncte între nota mea la proba scrisă - 8,73, şi nota 3,17 la proba orală, de prezentare a proiectului de management. Concursul a fost trucat, iar secretarul de stat Victor Opaschi s-a antepronunţat în favoarea contracandidatului meu, Marius Budoiu, pentru care a intervenit şi şeful ICR, Andrei Marga, şi care a fost declarat la final câştigător al concursului şi numit director", a susţinut Vrăsmaş, citat de Mediafax.În cererea de chemare în judecată a Ministerului Culturii, Ioan Vrăsmaş a solicitat instanţei anularea actului administrativ al ministerului prin care se aprobă rezultatul final al concursului de proiecte de management pentru Opera Naţională Română Cluj-Napoca, anularea concursului desfăşurat şi organizarea unui nou concurs."Într-o discuţie pe care am avut-o cu Victor Opaschi, acesta mi-a mărturisit că îl susţine pe Marius Budoiu pentru că a intervenit Andrei Marga şi Ioan Holender (fostul director al Operei din Viena - n.r.) pe lângă dânsul. Poate aşa se justifică şi comisia de concurs, alcătuită cu dedicaţie specială pentru Marius Budoiu, deoarece relaţia dintre acesta şi unul dintre cei trei membri ai comisiei, Corneliu Murgu, este bine cunoscută în mediul artistic. Comisia de concurs a fost ilegală, a încălcat prevederile OUG nr. 189/ 2008, care cere ca membrii săi să aibă calitatea de expert-evaluator cu minim trei ani vechime, lucru care nu s-a întâmplat. Doi nu aveau studii muzicale şi cer instanţei diplomele lor de licenţă", a afirmat Vrăsmaş.El i-a acuzat pe membrii comisiei de concurs că "au sabotat" proba a doua, de prezentare orală a proiectului de management, astfel încât a fost notat la final cu 3,17."Eu am luat nota 8,73 la prima probă, cea scrisă, iar contracandidatul meu, Marius Budoiu, a luat nota 7,80. La susţinerea orală a lucrării este foarte greu să mai întorci un astfel de rezultat, astfel încât a trebuit găsite urgent soluţii, una fiind sabotarea interviului meu. Aveam o prezentare în power-point, dar nu am fost lăsat să prezint oral proiectul. Sunt, totuşi, manager cultural cu diplomă, sunt masterand în management, nu mi se poate interzice prezentarea unui proiect la care am lucrat câteva luni. Mi s-a pus pumnul în gură, nu am fost lăsat să îmi susţin proiectul, iar la final mi s-a coborât nota la proba orală la 3,17. Coincidenţa face ca lui Marius Budoiu să i se dea la această probă nota 8,73, exact nota mea de la proba scrisă, singura soluţie sigură prin care nu se putea risca rezultatul concursului în favoarea sa", a susţinut Ioan Vrăsmaş.El a precizat că atât de mare a fost dorinţa celor trei membri ai comisiei de concurs de a desfiinţa tot ce a spus, încât "au contestat şi Regulamentul de Organizare al Operei Naţionale Române Cluj-Napoca, aprobat deja prin ordin de ministru de către autoritatea pe care o reprezentau".Reprezentanţi ai Operei Naţionale Române Cluj-Napoca au declarat, vineri, că, în mai multe discuţii purtate cu ei, secretarul de stat în Ministerul Culturii Victor Opaschi ar fi declarat înainte de concurs că există "doar un singur candidat pentru Opera din Cluj, Marius Budoiu, stabilit de comun acord cu Andrei Marga, iar ceilalţi se pot înscrie, însă n-au nicio şansă".Prima etapă a concursului de proiecte de management pentru Opera Naţională Română Cluj-Napoca a avut loc în 8 noiembrie 2012, fiind admişi pentru etapa a doua, cea orală, Ioan Vrăsmaş, cu nota 8,73, şi Marius Budoiu, cu nota 7,80.În urma desfăşurării celei de-a doua etape, în 16 noiembrie 2012, Ioan Vrăsmaş a fost notat cu 3,17 iar Marius Budoiu cu 8,73, acesta din urmă fiind declarat câştigător şi numit director al Operei Naţionale Române Cluj-Napoca.Vrăsmaş a contestat rezultatul concursului la Ministerul Culturii, dar nu a primit niciun răspuns.Prima înfăţişare în procesul intentat de către Ioan Vrăsmaş Ministerului Culturii va avea loc la 1 februarie la Curtea de Apel Cluj.