Actualitate
Guvernul amână modificarea taxei auto
Guvernul a amânat miercuri modificarea taxei auto la cererea ministrului Mediului, Rovana Plumb, a declarat vicepremierul Liviu Dragnea, după şedinţa Executivului, scrie Agerpres.
"Doamna ministru Rovana Plumb a mai cerut o amânare pentru discuţia pe această temă, că e foarte importantă", a spus Liviu Dragnea, într-o conferinţă de presă.Întrebat dacă există un termen până la care ar putea intra în vigoare noul sistem de taxare, Dragnea şi-a exprimat speranţa că acest lucru se va întâmpla cât mai curând.Premierul Victor Ponta a declarat miercuri, în deschiderea şedinţei de Guvern, că sumele provenite din încasarea taxei auto nu vor ajunge în bugetul de stat, ci vor fi folosite pentru a plăti ''datoriile'' Guvernului Boc.Potrivit lui Ponta, ministrul Mediului, Rovana Plumb, va trebui să se ocupe de restituirea către oameni a ''ceea ce s-a încasat, ilegal, în anii trecuţi''.