Actualitate
Cluj-Napoca nu are nevoie de banii lui Ponta. Se modernizează cu fonduri europene
Primăria Cluj-Napoca refuză să majoreze taxele locale anul acesta şi astfel clujenii nu sunt împovăraţi cu biruri mai mari către stat. În plus, autorităţile locale modernizează oraşul, în continuare, cu bani europeni şi demonstrează că nu au nevoie de banii Guvernului Ponta.
Proiecte importante pentru municipiu se vor derula anul acesta cu fonduri europene: finalizarea liniei de tramvai, modernizarea infrastructurii în Lomb şi Făget, realizarea de centre de zi şi modernizarea transportului în comun.
Anul acesta, preocuparea şi proritatea de bază a Primăriei Cluj-Napoca este să asigure cofinanţarea proiectelor europene în vederea finalizării acestora. Primarul Emil Boc a precizat că unele proiecte sunt deja în fază avansată de lucru, altele încă sunt în fază de licitaţie, altele sunt în derulare, iar altele vor intra în evaluare.
Unul dintre proiectele importante pentru Cluj-Napoca este finalizarea modernizării liniei de tramvai până pe Bulevardul Muncii, termenul fiind luna iulie. Primarul estimează că termenul va fi devansat ţinând cont de stadiul în care se află acum lucrările.
Centru de excelenţă pentru industrii creative pe bani europeni
Anul vor începe lucrările pentru realizarea Centrului regional de excelenţă pentru industrii creative şi IT, numit şi Buftea de Cluj din Lomb. „Licitaţia se află în fază finală pentru adjudecare, deci în curând vor începe lucrările”, a precizat Boc.
Buftea de Cluj va fi construit pe un teren cu o suprafaţă de peste 73.300 mp. Vor fi realizate patru corpuri diferite de clădiri, cu trei niveluri de subsol, parter şi patru etaje. Clădirile vor avea şi 209 locuri de parcare la nivelul solului şi 125 de locuri în cele trei nivele de subsol.
Sistem de ticketing RATUC şi biciclete pentru clujeni
Tot pentru 2013 şi tot cu fonduri europene, Primăria are în plan introducerea unui sistem de ticketing şi de modernizare a mijloacelor de transport în comun. Proiectul se află în fază de licitaţie şi urmează să intre în execuţie anul acesta. Prin sistemul de ticketing, clujenii vor putea cumpăra bilete orare, valabile pe toate tipurile de mijloc de transport în comun şi pe orice linie.
În ceea ce priveşte reţeaua de biciclete gratuite din municipiu, autorităţile au în plan finalizarea acestui proiect astfel încât să se poată circula pe 58 kilometri de pistă pentru biciclişti din Floreşti până în Apahida.
Centre de zi pentru vârstnici şi copii, pe bani europeni
Primarul a anunţat astăzi că se are în vedere şi modernizarea a două centre de zi pentru vârstnici şi unul pentru copii. Pe lângă acest proiect, va continua reabilitarea termică a blocurilor pe fonduri europene. „Avem deja două blocuri care au fost aprobate pentru reabilitare şi să înceapă să fie finanţate din fonduri europene”, a spus Boc.
Fonduri europene pentru rromii de la Pata Rât
În 2013 vor începe şi trei proiecte cu bani europeni pentru rezolvarea situaţiei rromilor de la Pata Rât, valoarea totală a fondurilor fiind de 3,2 milioane euro. Rromii vor beneficia de locuri de muncă, locuinţe sociale, dar cu condiţia să îşi trimită copiii la şcoală. Mai mult, va fi creat un centru social şi un mini-incubator de afaceri.
„Sperăm ca din economiile pe care le-am făcut să introducem pentru finanţare alte cinci noi proiecte: trei pe componenta rromi şi două proiecte pe infrastructură: introducerea utilităţilor în zona Lomb şi modernizarea străzii Făget. După luna martie, când ne va comunica Ministerul Dezvoltării, vom putea şti câte vor putea fi finanţate din economiile de 10 milioane de euro pe care le-am făcut în urma licitaţiilor derulate la proiectele europene”, a explicat primarul.