Actualitate
Marile companii telecom analizează crearea unei reţele paneuropene
Directorii marilor companii telecom din Europa discută crearea unei infrastructuri paneuropene care să unească actualele reţele naţionale fragmentate, după îndemnuri de la Bruxelles pentru analizarea unor opţiuni mai radicale.
Ideea comasării infrastructurii telecom a apărut la o întâlnire privată între comisarul UE pentru concurenţă, Joaquín Almunia, şi şefii marilor grupuri telecom din Europa, printre care Deutsche Telecom, France Telecom, Telecom Italia şi Telefonica, potrivit Financial Times.
Potrivit unor surse apropiate discuţiilor, participanţii au încheiat întâlnirea cu intenţia de a analiza ideea, întrucât piaţa telecom fragmentată din Europa le-a afectat capacitatea de a concura. Companiile implicate în discuţii, care domină piaţa europeană prin diverse subsidiare naţionale, se confruntă cu dificultăţile generate de criza financiară din Europa, dar şi cu provocări din partea unor grupuri telecom globale rivale, care le utilizează reţelele.
"Operatorii şi-au exprimat frustrarea şi au convenit să aducă idei constructive despre cum ar trebui să funcţioneze o piaţă europeană. Obiecţiile nu vor veni din Europa, vor veni din partea autorităţilor de reglementare", a spus una din surse.
Realizarea unui acord la nivelul UE pentru utilizarea reţelelor ar întâmpina o serie de dificultăţi financiare şi tehnologice, având în vedere multitudinea de diferenţe de infrastructură şi reguli naţionale. O asmenea strategie ar aduce, însă, piaţa europeană în linie cu cele din SUA şi China, ţări în care operează doar câte trei sau patru grupuri mari. Ar genera, de asemenea, beneficii şi pentru consumatori, precum preţuri unice pentru serviciile telecom şi de internet ale companiilor pe întreaga piaţă europeană.
Una dintre indeile apărute după întâlnire vizează crearea unei noi structuri, care să includă infrastructura de reţea a companiilor telecom, precum şi datoriile asociate activelor respective.
Noul vehicul ar putea fi utilizat de către toate grupurile telecom, cu posibile stimulente financiare pentru compensarea companiilor care îşi pun în comun reţelele. O nouă structură ar avea acces mai bun la fonduri, atât publice cât şi private, pentru dezvoltarea reţelelor de fibră optică de ultimă generaţie.