Actualitate
Rolls-Royce-ul lui Freddie Mercury, scos la licitaţie sâmbătă
Valoarea maşinii este estimată între 9.000 şi 11.000 lire sterline (11.000 - 13.000 euro).
Automobilul Rolls-Royce Silver Shadow gri din 1974 a fost cumpărat în 1979 de firma cântăreţului, Goose Productions, şi a fost condus de şoferii lui Freddie Mercury, care nu avea permis de conducere, până la moartea artistului, în noiembrie 1991. A fost folosit ultima oară în 2002, la premiera music-hallului 'We will rock you', inspirat din cariera grupului Queen, arată Coys. Fostul manager al formaţiei, Jim Beach, confirmă într-o scrisoare autenticitatea maşinii, care a fost recuperată de sora cântăreţului. Ea are la bord 100.000 km. În habitaclu se găseşte încă un pachet de batiste 'pe care familia nu s-a îndurat să îl ia după moartea cântăreţului', se mai spune în fişa vehiculului. Maşina va fi scoasă la vânzare pe 12 ianuarie la National Exhibition Center din Birmingham, în cadrul salonului auto Autosport International.