monitorulcj.ro Menu
Actualitate

CIANURĂ pentru un MILION de dolari

Un bărbat în vârstă de 46 de ani a fost otrăvit cu cianură la câteva săptămâni după ce a câştigat potul cel mare de un milion de dolari cu un bilet răzuibil, a anunţat luni poliţia din Chicago, citată de AFP.

Urooj Khan a primit pe 26 iunie premiul însoţit de un cec uriaş simbolic, în prezenţa soţiei sale, a fiicei şi a mai multor prieteni. El intenţiona să folosească banii pentru a-şi plăti facturile şi pentru a investi în afacerea pe care o deţinea, o spălătorie. Dar Khan a murit după mai puţin de o lună. Decesul său a fost clasat iniţial ca având cauze naturale, dar în faţa îndoielilor familiei sale, medicii legişti de la spitalul Cook County Medical au acceptat să redeschidă dosarul. În cele din urmă ei au conchis că bărbatul a fost "otrăvit cu cianură". Moartea lui Khan a fost reconsiderată, poliţia anchetând în prezent o omucidere, scrie Mediafax.