Actualitate
CAPTURĂ: Turcii au pus SECHESTRU pe un AVION plin cu AUR
Un avion al companiei aeriene de transport de marfă ULS Cargo care transporta o încărcătură de o tonă şi jumătate de lingouri de aur este imobilizat de marţi pe aeroportul internaţional din Istanbul, autorităţile turce apreciind că nu are documentele în regulă, potrivit presei turce.
Avionul, un Airbus A300, care efectua un zbor din Ghana spre Dubai (Emiratele Arabe Unite), a efectuat un ocol către Aeroportul Atatürk din cauza unei probleme de carburant, a precizat postul CNN-Türk duminică.
Din cauza absenţei anumitor documente administrative, avionul a fost imobilizat, iar încărcătura plasată sub sechestru, potrivit aceloraşi surse.
Autorităţi aeroportuare turce nu au putut să fie contactate, de către AFP, pentru a comenta această informaţie. Servicii de poliţie au creat un important dispozitiv de supraveghere în jurul aparatului, pentru a împiedica orice tentativă de decolare, preciza postul public TRT.
O serie de ipoteze au fost evocate de către presă, inclusiv una potrivit căreia încărcătura de aur ar reprezenta o plată din partea Ghanei către Iran, o ţară afectată de sancţiuni internaţionale din cauza programului său nuclear controversat, care ar tranzita prin Dubai, pentru a nu atrage atenţia.
Nici autorităţile turce şi nici oficiali din cadrul companiei de transport nu au comentat, până în prezent, cazul.