monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Accesul pe un munte din Argentina, restricționat „de Apocalipsă” de teama unei sinucideri colective

Căile de acces spre muntele Uritorco (1.979 m), foarte popular printre adepţii meditaţiei, vor fi închise din 20 în 22 decembrie de teama unei 'sinucideri colective', care să coincidă cu schimbarea de eră în calendarul mayaş, a anunţat primarul din Capilla del Monte, citat de AFP.

'Această decizie a fost luată prin consens pentru a evita orice deturnare a profeţiei maya', a declarat presei Gustavo Sez, primarul celei mai apropiate localităţi de munte. Istorici şi cercetători au arătat că în calendarul mayaş nu se prevede sfârşitul lumii, ci începutul unei noi ere. În sudul Mexicului şi în alte ţări unde dăinuie influenţa culturii mayaşe (Guatemala, Belize, Salvador, Honduras) sunt programate sărbători dedicate schimbării de eră. Decizia autorităţilor a fost aspru criticată de responsabili locali din domeniul turistic din Capilla del Monte, care se aşteptau să găzduiască în hoteluri circa 15.000 de persoane în aceste zile. 'Am fost foarte miraţi de anunţul despre o sinucidere colectivă', a spus preşedintele Camerei de Turism locale, Gabriel Schiaffino. 'Este o veste proastă pentru noi pentru că aşteptam circa 15.000 de turişti', a adăugat el. Muntele Uritorco, loc sfânt pentru populaţia autohtonă, este cunoscut şi pasionaţilor de OZN-uri, care asigură că mai multe farfurii zburătoare au fost zărite acolo în ultimele decenii.