Actualitate
Militarii pensionari au ieşit în stradă
100 de militari pensionari au protestat ieri la Cluj şi au citit o scrisoare deschisă adresă preşedintelui Traian Băsescu.
În jur de 100 de militari pensionari, membri ai Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă şi Retragere Cluj au participat ieri la un miting de protest în faţa Prefecturii Cluj.
Protestatarii au afişat pancarte pe care scria “Jos Guvernul Boc, jos cu impostorii ce conduc România”, “Traian Băsescu - comandantul suprem care nu respectă cuvântul dat rezerviştilor armatei” sau “Oprea Gabriel - ai încălcat codul militar, dă-ţi demisia de onoare”.
Preşedintele sindicatului clujean, Gelu Miron, a citit şi o scrisoare deschisă adresată “fostului comandant suprem Traian Băsescu”. “Vă solicităm intervenţia în favoarea puterii judecătoreşti şi Legislativului, împotriva Executivului, considerând că orice secundă câştigată de actuala putere înseamnă alunecarea României spre un dezastru ireversibil. Îi vom da în judecată pe membrii Guvernului pentru genocid şi subminarea economiei naţionale, considerând că se va face dreptate dacă vor petrece în închisoare măcar timpul echivalent celui petrecut în nemeritatele funcţii. Vă somăm să renunţaţi la anticonstituţionala postură de preşedinte jucător şi să vă luaţi în serios funcţia de mediator între puterile statului”, se arată în scrisoarea militarilor clujeni.
“Protestăm faţă de Legea nr. 118/2010, de Legea nr. 329/ 2009, Legea Unitară a Pensiilor, Legea Salarizării Unitare şi faţă de noul Cod al Muncii. Toate acestea duc la sărăcirea populaţiei României şi la transformarea românilor în adevăraţi sclavi. Toate aceste legi au fost date în interesul altor societăţi străine, a celor care se îmbogăţesc pe seama celor mulţi care trudesc în România”, a declarat liderul sindicaliştilor, Gelu Miron. El a mai anunţat că SCMDRR a depus, în data de 1 februarie, o plângere la CEDO.
O delegaţie a protestatarilor a fost primită de prefectul Florin Stamatian, căruia i-a fost înmânată scrisoarea deschisă adresată preşedintelui Traian Băsescu.
Astfel de proteste au avut loc şi în Capitală, unde aproximativ 2.000 de pensionari militari au ieşit în stradă, nemulţumiţi de recalcularea pensiilor şi de modificările aduse Codului Muncii.