Actualitate
COD GALBEN DE NINSORI şi ploi în toată ţara
Meteorologii au emis, vineri, două avertizări cod galben de ninsori şi ploi, potrivit cărora precipitaţiile vor afecta, începând de sâmbătă seară, Banatul, Crişana, Maramureşul, nordul Moldovei, Transilvania şi Oltenia, urmând să se extindă, duminică, în toate regiunile.
Potrivit primei avertizări, valabilă în intervalul sâmbătă, ora 17.00 - duminică, ora 8.00, vremea se va înrăutăţi treptat în vestul, centrul, nordul ţării şi în zona de munte. În seara zilei de sâmbătă şi în noaptea de sâmbătă spre duminică va ninge în Banat, Crişana, apoi şi în Maramureş şi nordul Moldovei, iar în Transilvania şi Oltenia vor fi precipitaţii mixte.
În al doilea cod galben, Adminstraţia Naţională de Meteorologie (ANM) avertizează că duminică, între 8.00 şi 20.00, vor fi precipitaţii în toate regiunile.
Astfel, va ninge în Banat, Crişana, Maramureş, jumătatea de nord a Moldovei şi în zona montană, vor fi precipitaţii mixte în Transilvania şi Oltenia, iar în Muntenia şi Dobrogea va ploua.
SÂMBĂTĂ
Vremea va fi rece, izolat geroasă în primele ore în nord şi centru. Înnorările se vor accentua treptat şi, mai ales în a doua parte a zilei şi în cursul nopţii, vor fi precipitaţii sub formă de ninsoare în zona de munte, în Banat, Crişana, Maramureş şi în jumătatea de nord a Moldovei şi mixte în Transilvania şi în Oltenia. În zona montană şi în Banat cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp şi izolat 50 l/mp.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între -5 şi 5 grade, iar cele minime între -6 şi 4 grade, mai scăzute în depresiuni, dar şi uşor mai ridicate pe litoral.
DUMINICĂ
Vremea va fi în general închisă. În cursul zilei vor fi precipitaţii sub formă de ninsoare în zona de munte, în Banat, Crişana, Maramureş şi în jumătatea de nord a Moldovei, mixte în Transilvania şi Oltenia şi sub formă de ploaie în rest. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -5 şi 7 grade, mai ridicate în sud-est, iar cele minime, în general, între -6 şi 6 grade.