Statura Șaguniană

Acest macedonean inteligent, cult, instruit, înzestrat cu o rară luciditate practică, crescut printre niște străini care nu arareori se vor fi arătat în răspăr cu conștiința lui națională, a intuit, ca nimeni altul în vremea lui, politica Vienei habsburgice: desființarea oricărui centru de autoritate spirituală pentru românii din Transilvania. Prin unirea din 1700, un centru s’a strămutat la Roma, dar nu fără filtrul umilitor al Esztergomului. Îndată după aceea, în 1701, a fost desființată Mitropolia ortodoxă, iar românii „neuniți”, lăsați câteva decenii fără niciun episcop, au fost puși sub jurisdicția Mitropoliei de la Carloviț și, tot sub semnul înjosirii, siliți să fie păstoriți de episcopi sârbi.

Dacă de politica umilitoare n-au fost cruțați nici măcar cei ce acceptaseră unirea (vezi prezența supraveghetoare a „teologului” iezuit, vezi teribila dramă a lui Inochentie Micu), cu atât mai mult o majoritate care se încăpățâna să nu cedeze în fața enormelor presiuni ale Curții imperiale.

După o sută cincizeci de ani de la desființarea Mitropoliei, Andrei Șaguna era de abia al doilea episcop român al ortodocșilor din Transilvania, dar sub autoritatea Mitropoliei de la Carloviț, unde, de altfel, își petrecuse o parte din anii tinereții.

Ei bine, din cei douăzeci și cinci de ani ai pastorației sale la Sibiu, primii cincisprezece au fost cheltuiți în eforturile de a ieși de sub jurisdicția sârbească și de a-și dobândi autonomia administrativă și pastorală. Așadar, întrucât sârbii erau tot ortodocși, nu se punea problema autonomiei religioase, ci a celei strict naționale, ceea ce presupunea o strategie menită să învingă sensibilitățile Vienei. Știind că cea mai bună metodă de a-ți neutraliza dușmanul este aceea de a ți-l face prieten, el și-a pus în joc întreaga lui zestre intelectuală, duhovnicească, diplomatică și, nu în ultimul rând, farmecul unei personalități de primă mărime, spre a smulge decretul imperial de reînființare a Mitropoliei ortodoxe a Transilvaniei.

Toate celelalte opere pe care le-a înfăptuit, precum reorganizarea administrativă, Statutul organic, învățământul teologic, școlile confesionale, presa, proprietățile și multe altele, aveau menirea de pregăti și, apoi de a consolida marea operă de restaurare a demnității românești și a sentimentului nostru de unitate națională prin Biserică.

 

Șaguna a fost și rămâne un dar al lui Dumnezeu.