Actualitate
NATO aprobă instalarea sistemelor Patriot în Turcia, la frontiera cu Siria
Alianţa Nord-Atlantică a aprobat, marţi seară, instalarea unor sisteme antiaeriene Patriot în Turcia, pentru contracararea eventualelor tiruri de rachete şi obuze lansate de pe teritoriul Siriei, anunţă Alianţa, citată de AFP.
Miniştrii de Externe din cele 28 de state membre NATO, reuniţi la Bruxelles, au dat un răspuns pozitiv solicitării depuse de Turcia pe 21 noiembrie din cauza riscului utilizării de arme chimice de către Damasc.
"NATO a aprobat suplimentarea capacităţilor de apărare aeriană ale Turciei în scopul asigurării apărării populaţiei şi teritoriului, precum şi pentru detensionarea crizei", anunţă miniştrii, conform unui comunicat oficial.
"Miniştrii au salutat intenţia Germaniei, Olandei şi Statelor Unite de a pune la dispoziţie sisteme de rachete Patriot, care sunt sub comandamentul operaţional al comandantului suprem al forţelor aliate din Europa", adaugă comunicatul.
Sistemele Patriot vor deveni operaţionale în următoarele săptămâni şi au caracter "strict defensiv", precizează Alianţa.
Numeroase rachete şi obuze de mortieră lansate din Siria în cursul confruntărilor din această ţară au căzut pe teritoriul Turciei, în zone situate la frontiera dintre cele două state.
Protestele reprimate violent şi confruntările armate între forţele opoziţiei şi serviciile de securitate subordonate regimului Bashar Al-Assad durează din martie 2011 în Siria, bilanţul victimelor fiind, potrivit unor organizaţii, de peste 42.000 de morţi.