monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Chinezii vor să planteze varză pe Marte

Astronauţii chinezi vor putea într-o bună zi să cultive legume pe Marte şi pe Lună, a anunţat presa oficială chineză, după reuşita unui experiment ştiinţific preliminar, ce a avut loc la Beijing, informează AFP.

Patru sortimente de legume au crescut într-un "dispozitiv de ecosistem artificial", într-un spaţiu de 300 de metri cubi, creat pentru a permite astronauţilor să îşi genereze propriile rezerve de aer, apă şi hrană, cu ocazia misiunilor lor în afara atmosferei terestre, a precizat luni agenţia de presă China Nouă.

Acest sistem, care a inclus legume şi alge, "este destinat a fi folosit în bazele extraterestre de pe Lună sau de pe Marte", a precizat agenţia de presă oficială din China.

Experimentul savanţilor chinezi a permis într-adevăr "recoltarea unor legume proaspete".

China este implicată într-o veritabilă cursă ce vizează trimiterea de astronauţi pe Lună, visând să devină prima ţară din Asia care va ajunge pe satelitul natural al Terrei. În cadrul programului "Chang'e", China a lansat deja cu succes două sonde lunare, în 2007 şi în 2010.

Totodată, China înregistrează progrese mari în cadrul unui program ce vizează construirea unei staţii orbitale chinezeşti permanente.

Yang Liwei, primul chinez care a ajuns în spaţiu, în 2003, şi-a exprimat dorinţa, în octombrie, ca Partidul Comunist, aflat la putere în China din anul 1949, să inaugureze un post de radio pe viitoarea staţie spaţială chineză.