Actualitate
Siria, principalul motiv al vizitei lui Vladimir Putin în Turcia
Preşedintele rus Vladimir Putin începe luni o vizită crucială în Turcia, în cursul căreia se va întâlni cu premierul turc Recep Tayyip Erdogan şi va avea întrevederi axate în special pe situaţia din Siria, relatează AFP.
Vizita, care a fost amânată după o programare iniţială pentru luna octombrie, intervine în contextul tensiunii între cele două ţări în legătură cu Siria şi pe fondul problemelor de sănătate, aparent un traumatism al spatelui, de care ar suferi Vladimir Putin. O informaţie provenind din Japonia despre problemele de sănătate pe care le-ar avea Putin a suscitat vineri o succesiune de dezminţiri din parea autorităţilor ruse, care au dat asigurări că preşedintele lor este în deplină putere. Vizita în Turcia, prima călătorie în străinătate a lui Vladimir Putin după deplasarea sa în Tadjikistan în 5 octombrie, a fost confirmată oficial de Moscova şi Ankara. "Negocierile se vor referi la o serie de probleme internaţionale şi regionale urgente, ca reconcilierea în Orientul Mijlociu, situaţia în Fâşia Gaza, criza în Siria, precum şi cooperarea în cadrul organizaţiilor internaţionale", a declarat consilierul lui Putin pentru afaceri externe, Iuri Uşakov. Tensiunile între Rusia şi Turcia s-au accentuat după interceptarea în 11 octombrie de către forţele aeriene turce a unui avion de linie sirian care zbura dinspre Moscova spre Damasc şi era suspectat de Turcia că transportă o încărcătură militară destinată Ministerului sirian al Apărării. Rusia a afirmat că avionul transporta echipamente radar care nu sunt interzise prin convenţiile internaţionale. Turcia a luat poziţie în favoarea rebelilor sirieni, în timp ce Moscova este unul dintre ultimii susţinători ai preşedintelui Bashar al-Assad şi blochează sistematic rezoluţiile Consiliului de Securitate al ONU care condamnă regimul acestuia. Rusia şi-a mai exprimat opoziţia faţă de desfăşurarea - solicitată de Ankara - a rachetelor sol-aer Patriot ale NATO în apropierea frontierei cu Siria, estimând că aceasta creşte riscul unui conflict extins în care s-ar implica Alianţa Nord-Atlantică. Miniştrii afacerilor externe ai ţărilor NATO, care se reunesc marţi şi miercuri la Bruxelles, ar urma să răspundă pozitiv cererii turce, potrivit unor surse diplomatice. La Istanbul, Vladimir Putin va prezida împreună cu premierul Erdogan un consiliu de cooperare înfiinţat pentru a întări relaţiile bilaterale în toate domeniile. După reuniune, preşedintele rus ar urma să aibă o convorbire telefonică cu preşedintele turc Abdullah Gul, a afirmat Uşakov. În pofida divergenţelor în politica internaţională, cele două ţări şi-au consolidat cooperarea în domeniile energiei şi comerţului. Rusia este primul furnizor de gaze naturale al Turciei şi urmează să construiască prima centrală nucleară turcă, la Akkuyu, în provincia Mersin (în sudul ţării), în virtutea unui acord încheiat în 2010. Rusia şi Turcia ar mai urma să semneze în timpul vizitei lui Vladimir Putin acorduri de cooperare în domeniile financiar şi bancar.AGERPRES