Actualitate
USL se pregătește să călărească radiourile și televiziunile. PDL, fără niciun reprezentant în CNA
Plenul Parlamentului a votat noii membri ai CNA. La ședința convocată pe nepusă masă au participat doar 234 de aleşi din totalul celor 427 de senatori şi deputaţi.
Plenul reunit al Senatului şi Camerei Deputaţilor i-a votat marţi pe Viorel Vasile Buda (PNL), Lorand Turos (UDMR), Maria Monica Gubernat (PSD), Răsvan Popescu (PSD), Florin Gabrea (Preşedinţie) şi Laura Corina Georgescu (Guvern) în calitate de membri titulari ai CNA.Candidaţii propuşi de PDL, respectiv Ioan Onisei - membru titular - şi Marius Iuraşcu - supleant nu au întrunit voturile necesare validării, ca şi Avram Crăciu - titular propus de UNPR.Liderul grupului parlamentar al PDL din Camera Deputaţilor, Mircea Toader, a cerut, în deschiderea şedinţei comune, amânarea votului şi negocieri între liderii de grupuri parlamentare pentru ca PDL să aibă un reprezentat în CNA. „Lipsa parlamentarilor PDL se datorează faptului că nu au ştiut programul dinainte. Ştiam că este programul de luni pe care îl facem marţi. Deci nu putem comunica o decizie a grupului cu privire la participarea democrat-liberalilor la eventualul vot pe care doriţi să îl daţi”, a spus Toader.Ședința plenului reunit pentru aprobarea noilor membri ai CNA a fost convocată pe nepusă masă de preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, pentru ora 13, la finalul şedinţei de la 12.30 a Birourilor Permanente reunite ale Parlamentului, la care au participat și liderii grupurilor parlamentare.