Actualitate
Antrenorul de box Titi Tudor, audiat la DNA în dosarul privind gala "Campion pentru România"
Fostul antrenor al lotului naţional de box Titi Tudor a venit marţi la DNA pentru a fi audiat în dosarul în care DLAF a sesizat posibile acte de corupţie, comise în principal de Rudel Obreja, în contextul organizării galei "Campion pentru România", eveniment la care Lucian Bute a boxat la Bucureşti, scrie Mediafax.
Titi Tudor a declarat, la intrarea în sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), că dacă banii au fost daţi de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului pentru organizarea galei de box, nu consideră că ar fi fost nereguli.
Potrivit unor surse judiciare, la DNA ar urma să fie audiaţi în acest dosar şi alţi reprezentanţi ai Federaţiei Române de Box, printre care şi preşedintele FRB, Rudel Obreja.
Agenţia MEDIAFAX a scris, în aprilie, că Departamentul de Luptă Antifraudă (DLAF) a sesizat DNA, în aprilie, în legătură cu posibile acte de corupţie şi alte fapte penale comise în principal de Rudel Obreja în contextul organizării galei "Campion pentru România", eveniment sportiv la care pugilistul Lucian Bute a boxat la Bucureşti.
În nota de control întocmită de inspectorii DLAF şi înaintată DNA, notă obţinută de Mediafax, este descris modul în care Rudel Obreja, preşedinte al Federaţiei Române de Box, a dat dreptul de exclusivitate în organizarea galei de box "Campion pentru România" unei firme care îi aparţinea tot lui.
În baza acestui contract de exclusivitate de la federaţia condusă de Obreja, firma lui Obreja, Europlus Computers SRL, a obţinut, prin negociere directă de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, condus la acel moment de Elena Udrea, un contract de 10.175.168 de lei, având ca obiect "Promovarea brandului turistic al României". Valoarea a fost stabilită în baza unui studiu întocmit de The AdComp - Divizia de Publicitate SRL, la comanda Europlus Computers, valoare pe care MDRT "şi-a însuşit-o".
Inspectorii DLAF au ajuns la concluzia că firma lui Rudel Obreja nu avea în niciun caz capacitatea tehnică şi profesională de organiza o asemena gală sau de a presta servicii de promovare a României ca destinaţie turistică şi a brandului naţional. Cu numai două luni înainte de organizarea galei, firma lui Obreja, Europlus Computers, care avea patru angajaţi - doi part-time cu patru ore pe zi şi doi part-time cu două ore pe zi - şi-a adăugat ca activităţi secundare "serviciile de reprezentare media" şi "Activităţile agenţiilor de publicitate". Firma însă nu a angajat vreun specialist în aceste domenii, din datele ITM reieşind că până la momentul la care a primit contractul de la minister a avut aceiaşi patru angajaţi: un contabil, un subinginer electronist, un inginer electromecanic şi un consilier juridic.
În aceste condiţi, DLAF a ajuns la concluzia că MDRT a încheiat contractul cu firma lui Obreja în baza exclusivităţii pe care aceasta o primise de la Federaţia de Box condusă tot de el.
Imediat după obţinerea contractului de la MDRT, firma lui Obreja a luat un credit de la BRD, garantând cu sumele ce urmau să fie obţinute din acest contract. MDRT a plătit, la 1 februarie 2012, o primă tranşă din contract, în valoare de 8.116.800 de lei. Banii au intrat în contul de trezorerie deschis de BRD pentru a-şi primi banii din contractul dintre MDRT şi Europlus Computers. Plata s-a făcut din bugetul MDRT, însă urma să fie decontată din Fondul European de Dezvoltare Regională. Cererea de rambursare a fost depusă în 16 februarie, însă autoritatea de management a acestui proiect în România a suspendat verificarea ei, până la încheierea controlului DLAF.
Valoarea totală a contractului dintre Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) şi Europlus Computers, firma preşedintelui Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, care a organizat evenimentul în care a boxat şi Lucian Bute, a fost de 1,93 milioane euro fără TVA.
Gala de box profesionist "Campion pentru România", în cadrul căreia a avut loc şi meciul dintre Lucian Bute şi francezul Jean-Paul Mendy s-a desfăşurat pe 9 iulie 2011, la Romexpo.
La 1 noiembrie 2011, MDRT anunţa că firma lui Rudel Obreja va încasa suma de 1,53 milioane euro, fără TVA, cu aproape 400.000 euro mai puţin decât valoarea din contract, întrucât nu şi-a îndeplinit unele obligaţii.
De asemenea, MDRT preciza că, în urma analizării respectării prevederilor contractului de prestări servicii de publicitate dintre minister şi societatea comercială care a organizat gala de box, a constatat că nu toate activităţile stabilite în contract au fost îndeplinite şi, prin urmare, aşa cum prevede contractul, a achitat doar o parte din suma iniţial stabilită. Astfel, MDRT a decis să achite doar 1,54 de milioane de euro (fără TVA), în timp ce suma stabilită iniţial în contract a fost de 1,93 de milioane de euro (fără TVA).