Actualitate
Machiajul provoacă menopauză timpurie
Substanţele chimice prezente în produsele de machiaj, ojă şi ambalaje alimentare provoacă menopauze precoce, avertizează cercetătorii. Rezultatele cercetărilor lor arată că la femeile care se expun unor doze ridicate menopauza poate interveni cu doi ani şi jumătate mai devreme decât la celelalte femei sau chiar mai devreme, relatează 7sur7.be, citat de Agerpres.
În ceea ce priveşte riscul potenţial, cercetătorii aduc în discuţie ftalaţii, grup de substanţe chimice prezente în materialele plastice, produsele cosmetice, menajere şi în ambalajele alimentare. Studii recente au arătat că aceştia pot duce la creşterea riscului de cancer, diabet, obezitate şi chiar la feminizarea creierului adolescenţilor.
Cercetătorii americani afirmă că aceste produse chimice perturbă sistemul de reproducere al femeilor, inclusiv ovarele, ducând la o menopauză timpurie. Dr Natalia Grindler de la Universitatea Washington din St Louis (Missouri) şi colegii săi au studiat nivelurile de ftalaţi din sânge şi urină la 5.700 de femei. Cele care aveau cele mai mari cantităţi intraseră la menopauză de timpuriu, în medie cu 2,3 ani ani devreme decât celelalte.
Citiţi şi: Ambalajele de plastic pentru hrana copiilor ar putea fi interzise