monitorulcj.ro Menu
Actualitate

ATENTAT dejucat la New York: Clădirea Rezervei Federale, vizată de o BOMBĂ de 450 de kilograme

Un bărbat care susţinea că are legături cu Al-Qaida a fost arestat miercuri la New-York, după ce a încercat fără succes să detoneze o bombă de 450 de kilograme în faţa clădirii Rezervei Federale, arată Mediafax.

În vârstă de 21 de ani, acest bărbat originar din Bangladesh a fost urmărit de mai multe luni de FBI, care i-a sabotat bomba, iar autorităţile au precizat că nimeni nu era în pericol.

Clădirea vizată de Quazi Mohammad Rezwanul Ahsan Nafis se află în apropierea World Trade Center, ţinta atacurilor din 11 septembrie, soldate cu aproximativ 3.000 de morţi în 2001, în sudul Manhattanului.

Procurorul federal din Brooklyn Loretta Lynch a precizat într-un comunicat că tânărul a ajuns în Statele Unite în ianuarie 2012, în scopul de a comite un atentat. Evocând legăturile acestuia în străinătate cu Al-Qaida, el a încercat să înfiinţeze o celulă teroristă în Statele Unite şi a căutat contacte cu Al-Qaida în interiorul ţării, pentru a-l ajuta să comită atentatul.

Dar unul dintre "recruţii" săi era o sursă FBI, ceea ce le-a permis autorităţilor să îl supravgheze - şi chiar să îl ajute - pe tânăr timp de mai multe luni în care acesta s-a pregătit.

În declaraţia scrisă, Nafis a avertizat că intenţionează să îşi revendice actul în numele Al-Qaida, precizând că vrea să "distrugă America" şi că modalitatea cea mai eficientă pentru a face acest lucru este lovirea economiei americane.

În declaraţia sa, el a inclus şi citate din "preaiubitul şeic Osama ben Laden", potrivit presei.

Dar complotul său avea o ţintă măreaţă încă de la început.

Cel pe care el îl considera un intermediar al Al-Qaida era, de fapt, un alt agent infiltrat al FBI. Aceasta a procurat la cerere sa 20 de saci de 22,5 kilograme de explozivi. Tânărul a cumpărat un detonator, după care a reperat mai multe locuri.

Miercuri dimineaţa, el s-a întâlnit din nou cu agentul infiltrat al FBI, a mers cu el într-un depozit pentru a asambla ceea ce el credea că este o bombă funcţională - dar explozibilii erau de fapt nefuncţionali -, iar cei doi bărbaţi au plecat apoi în direcţia clădirii Rezervei Federale, în aproapierea căreia şi-au parcat camioneta.

Nafis şi-a făcut timp să facă o scurtă înregistrate video în hotelul vecin, afirmând: "Nu ne vom opri până la victorie sau martiriu". El a încercat apoi, în mai multe rânduri, dar fără succes, să detoneze bomba cu un telefon mobil.

Atunci a fost arestat de poliţie.

El este acuzat de tentativă de utilizare a unei arme de distrugere în masă şi tentativă de a furniza susţinere materială Al-Qaida şi riscă închisoarea pe viaţă.

Miercuri, şeful poliţiei Ray Kelly a subliniat că 15 comploturi teroriste au fost dejucate la New York de la atentatele din 11 septembrie, "Rezerva Federală fiind adăugată de acum pe lista ţintelor emblematice, pe care se regăsesc deja podul Brooklyn şi Bursa din New York".

"După 11 ani fără vreun atentat reuşit, putem înţelege că populaţia devine mai puţin vigilentă. Dar este un lux pe care forţele de ordine nu şi-l pot permite", a declarat el, amintind că peste 1.000 de poliţişti sunt mobilizaţi zilnic în lupta antiterorism la New York.

Foto: agerpres.ro