Actualitate
Intel şi IBM raportează rezultate financiare slabe, în urma reducerii cererii din partea companiilor
Încetinirea la nivel global determină companiile să taie din cheltuielile pentru tehnologie şi împinge consumatorii către dispozitive mobile, precum iPhone-ul Apple, în detrimentul computerelor personale, situaţie care erodează profitabilitatea Intel şi vânzările IBM, informează Mediafax.
Intel, cel mai mare producător de cipuri, a prognozat marje brute pentru trimestrul al patrulea mai slabe decât anticipau analiştii, în timp ce IBM, cel mai mare furnizor de servicii tehnologice, a raportat pentru trimestrul al treilea venituri care s-au situat sub nivelul anticipat de pieţele financiare, scrie Bloomberg.
Clienţii IBM, loviţi de cererea slabă pe pieţele pe care activează, au amânat achiziţiile de soft şi contractele de mentenanţă pentru computere. Consumatorii cu bugete reduse se orientează de la PC-uri la achiziţia unor dispozitive mobile mai ieftine, precum iPhone, în timp ce companiile renunţă să cumpere servere, afectând cererea pentru cipuri Intel.
Rezultatele celor doi giganţi IT nu sunt semn bun pentru Microsoft, care va raporta joi date financiare.
"Lucrurile nu arată bine", a declarat Alex Gauna, analist la JMP Securities.
Marja brută, singurul indicator de profit pe care Intel îl estimează, va fi de 57%, a anunţat grupul american. Analiştii consultaţi de Bloomberg anticipau 61,4%.
"Estimarea Intel confirmă temerile că încetinirea pe piaţa PC-urilor probabil va continua. Marja brută este mult sub aşteptările noastre", a declarat Bill Kreher, analist la Edward Jones.
Piaţa PC-urilor se va contracta cu 1,2%, la 348,7 milioane de unităţi în acest an, potrivit firmei IHS iSuppli. Declinul este primul pentru un an întreg începând din 2001.
Veniturile Intel au scăzut de la 14,2 miliarde de dolari în trimestrul al treilea al anului trecut la 13,5 miliarde de dolari în acelaşi interval din acest an. Profitul net a coborât de la 3,47 miliarde de dolari la 2,97 miliarde de dolari.
IBM a raportat venituri în scădere cu 5,4% pentru trimestrul al treilea, la 24,7 miliarde de dolari, sub aşteptările de 225,4 miliarde de dolari ale analiştilor consultaţi de Bloomberg. Grupul a afirmat că rezultatele au fost influenţate de încetinirea economică, mai ales în America de Nord.