monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Comisia Europeană verifică licitații din România

Oficialii Comisiei Europene verifică, prin Directoratul General pentru Piaţă şi Servicii Interne (DG Markt), un potenţial caz de încălcare de către o instituţie din România a regulilor de confidenţialitate a ofertei la o licitaţie publică după ce date din ofertă au fost divulgate contracandidaţilor.

Informaţiile din ofertă au fost divulgate după ce autoritatea contractantă a cerut ofertantului care a prezentat preţul cel mai mic să explice cum a calculat acest preţ, considerând că totalul costului este suspect de scăzut, se arată într-un document confidenţial obţinut de Mediafax şi care prezintă concluziile discuţiilor avute, la jumătatea lunii septembrie, de către oficialii DG Markt şi autorităţile române pe tema achiziţiilor publice.Reprezentanţii CE au atenţionat asupra acestui caz după ce partea română au propus, prin modificarea legislaţiei, ca dosarul achiziţiei publice să aibă "un caracter de document public în forma în care se află la momentul solicitării accesului la informaţiile din cuprinsul acestuia".Astfel, dosarul achiziţiei publice nu va mai deveni document public doar la finalizarea sa, ci încă din forma în care se află la data solicitării accesului, modificarea fiind justificată de Guvern prin „claritatea textului”.Oficialii europeni au intervenit însă şi au cerut „atenţie la exprimare” în ceea ce priveşte caracterul public al documentelor şi problemele de confidenţialitate, precizând că în România a fost semnalat deja un caz în care datele din contract ale unui ofertant au fost divulgate celorlalţi candidaţi, care formulaseră contestaţii.„S-a semnalat că este în analiza internă a DG Markt un potenţial caz de încălcare în care ofertantul a fost suspectat de preţ scăzut, iar autoritatea contractantă a cerut documentaţia pentru a verifica modul de constituire a preţului. Autoritatea contractantă era în procedură de contestaţie şi au fost divulgate informaţiile acestui candidat celorlalţi candidaţi (concurenţilor). Acesta este un caz în România, aflat în curs de analiză”, se arată în documentul citat.Legislaţia actuală a achiziţiilor publice stabileşte că autoritatea contractantă are obligaţia de a solicita detalii pe care le consideră semnificative în cazul unei oferte cu un preţ „aparent neobişnuit de scăzut” în raport cu ceea ce urmează a fi furnizat, executat sau prestat, respectiv atunci când preţul ofertat, fără TVA, reprezintă mai puţin de 85% din valoarea estimată a contractului sau, dacă sunt minimum cinci oferte care nu sunt considerate inacceptabile şi/sau neconforme, reprezintă mai puţin de 85% din media aritmetică a ofertelor, calculată fără a se avea în vedere propunerea financiară cea mai mică şi propunerea financiară cea mai mare.Guvernul vrea să reducă această limită de la 85% la 70% din valoarea estimată a contractului, actualul prag fiind păstrat doar dacă sunt depuse minimum cinci oferte.