Actualitate
Expoziţie de minerale
Peste 20 de expozanţi din toată ţara vor prezenta minerale aduse din întreaga lume, fosile şi obiecte decorative din piatră în cadrul expoziţiei cu vânzare Mineralia, organizată la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca.
De vineri, 5 octombrie, şi până duminică, 7 octombrie, prestigioasa instituţie de cultură din Piaţa Unirii va găzdui o expoziţie mineralogică de cel mai înalt nivel, cu cea mai veche tradiţie din România, prima ediţie având loc în anul 1990. Expoziţia va fi pe măsura aşteptărilor: numeroşi expozanţi şi produse autentice pentru a satisface toate cerinţele persoanelor interesate de lumea mineralelor de colecţie şi pietrelor de podoabă.Balanţa va înclina bineînţeles spre bijuteriile realizate exclusiv din pietre semipreţioase, perle, coral şi chihlimbar, dar curioşii vor descoperi la Muzeul de Artă şi cristale, minerale şi geme. De la ametiste, cuarţ, jasp, calcedonie până la topaz, turmalină sau chiar safire, rubine, smaralde şi diamante brute, toate vor putea fi găsite. Rarităţi ca moldavit, azurit, opal roz, opal australian, topaz, alexandrit aşteaptă să fie descoperite zilnic, între 5 şi 7 octombrie, în intervalul orar 9:30-18:30.