Actualitate
Străzile Războieni, Mărăşeşti şi Callatis intră în reparaţii
Modernizarea a trei străzi din cartierele Iris, Mărăşti şi zona Gării va costa aproximativ 5,2 milioane lei, iar durata de execuţie va fi între 4 şi 6 luni.
Consilierii locali vor vota în şedinţa de joi proiectele de hotărâre privind modernizarea străzilor Războieni, Mărăşeşti şi Callatis. Strada Războieni, situată între străzile Vrancea şi Puieţilor din cartierul Iris intră în reparaţii, în prezent suprafaţa de rulare prezentând numeroase deteriorări, cedări, refulări, gropi. „Strada Războieni, datorită traficului, a capacităţii portante insuficiente a sistemului rutier, foarte degradat, precum şi a faptului că nu este asigurată scurgerea apelor de pe partea carosabilă, circulaţia se desfăşoară în condiţii improprii”, este precizat în proiectul de hotărâre care va fi supus votului consilierilor în şedinţa de joi. Lucrările de modernizare a străzii vor cuprinde partea carosabilă, zona trotuarelor şi scurgerea apelor. Costurile totale necesare pentru reabilitarea străzii sunt de aproximativ 2,6 milioane lei şi vor dura jumătate de an. În cadrul şedinţei de joi va fi supus votului consilierilor şi proiectul de hotărâre privind modernizarea străzii Mărăşeşti, situată între străzile Bucureşti şi Anton Pann din cartierul Mărăşti. La fel ca şi în cazul străzii Războieni, vor fi realizate lucrări la partea carosabilă, trotuare şi scurgerea apelor. Valoarea investiţiei este de peste 1,8 milioane lei, iar durata de execuţie este de jumătate de an. Strada Callatis, în stare avansată de degradareAnul acesta va intra în reparaţii şi strada Callatis care se află într-o stare avansată de degradare, suprafaţa de rulare fiind formată din piatră spartă amestecată cu nisip şi pietriş. „Strada este încadrată pe ambele părţi de proprietăţi particulare şi nu dispune de un sistem de canalizare pluvială. Structura actuală a străzii nu corespunde cerinţelor minime de calitate şi de siguranţa circulaţiei, fiind într-o avansată stare de degradare”, se arată în proiectul de hotărâre. Lucrările vor costa 718.000 lei şi vor fi terminate în patru luni. Asocierea Diferit – Kiat Group Construct realizează lucrările de reabilitare şi modernizare a străzilor din Cluj-Napoca.