Actualitate
Examenul de rezidenţiat va avea loc în 25 noiembrie
În urma consultărilor dintre conducerea Ministerului Sănătăţii şi reprezentanţii universităţilor de medicină şi farmacie, s-a stabilit că data organizării examenului de rezidenţiat va fi 25 noiembrie.
La fel ca anul trecut, şi în acest an, concursul se va desfăşura, descentralizat, în şase centre universitare din ţară: Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Tg - Mureş, Timişoara şi Craiova pentru toate domeniile, respectiv medicină, medicină dentară şi farmacie, pe baza aceleiaşi bibliografii şi tematici. Acestea sunt deja publicate pe pagina de web a Ministerului Sănătăţii şi în publicaţia de specialitate, Viaţa Medicală şi pot fi consultate. Conform discuţiilor, fiecărui centru universitar îi vor fi arondate şi judeţele pentru care se organizează rezidenţiat pe post.„Noutatea din acest an este aceea că vom organiza concurs de rezidenţiat pe post şi pentru spitalele clinice, nu numai pentru spitalele mici, ca un element de susţinere a tinerilor medici pentru continuarea carierei profesionale în ţară. De asemenea, numărul posturilor scose la concurs nu se va mai stabili aleator, numai pe criterii istorice, ci în funcţie de dinamica de personal din ultima perioadă”, a declarat Vasile Cepoi (foto), ministrul Sănătăţii.