Actualitate
Sam Havadtoy expune la Cluj „Iubiri uitate”
Muzeul de Artă pregăteşte o expoziţia a unui artist londonez – Sam Havadtoy – care a colaborat, printre altele, cu Andy Warhol, David Bowie şi Yoko Ono.
Începând de vineri, 28 septembrie , şi până pe 4 noiembrie, Muzeul de Artă Cluj-Napoca prezintă expoziţie deosebită: „Iubiri uitate”, semnată de artistul londonez Sam Havadtoy.Aceasta va fi organizată în sălile festive ale muzeului, oferind, în ambianţa barocă, dominată de lambriurile cu decoraţiuni sculpturale aurite, o prezentare a lucrărilor de pictură şi ale obiectelor realizate în ultimii ani de artist.Sam Havadtoy s-a născut în anul 1952, la Londra, într-o familie cu origini în Transilvania. Ajungând la New York în anul 1972, artistul a lucrat ca designer de interioare, cunoscând şi frecventând artişti ca Andy Warhol, Keith Haring, David Bowie sau Robert Rauschenberg. Timp de două decenii, după dispariţia tragică a lui John Lennon, Sam Havadtoy a devenit partenerul artistei Yoko Ono. Din anul 2000 trăieşte în Ungaria şi Italia.În prezent, în cadrul unor expoziţii organizate constant în importante muzee şi galerii, artistul prezintă lucrări ce stau sub semnul curentului neo-pop, în care experienţele fundamentale ale libertăţii trăite în ambianţa americană interferează cu un alt tip de raportare socială, cunoscut în ultimul deceniu şi dominat, aşa cum afirmă artistul, de inhibiţii, de presiunea istoriei recente şi lipsa unei culturi critice, tratate însă într-o manieră ironică, plină de umor, cu mijloacele pop-art-ului.Lucrările au ca trăsătură comună un discurs despre aparenţă şi esenţă, confesiune şi discreţie, seriozitate şi deriziune. În majoritatea lucrărilor, dantela (evocatoare a giulgiului ca element separator al vieţii şi al morţii) apare ca elementul de demarcaţie între aceste aspecte contradictorii a căror substanţă este extrasă din secvenţe ale biografiei artistului. Expoziţia propusă Muzeului de Artă Cluj-Napoca este, în afara faptului că reprezintă o selecţie reprezentativă a operei artistului, un omagiu pe care Sam Havadtoy îl aduce Transilvaniei, teritoriul de origine al familiei sale. Vernisajul expoziţiei va avea loc vineri, 28 septembrie, la ora 18.