Actualitate
Un român a câştigat un premiu Creative Arts Emmy
Dragoş Stanomir a fost recompensat cu un premiu Creative Arts Emmy pentru „cel mai bun mixaj de sunet pentru o miniserie TV”.
Dragoş Stanomir a câştigat un premiu Creative Arts Emmy, la gala care a avut loc sâmbătă seară, la Los Angeles, fiind recompensat la categoria „cel mai bun mixaj de sunet pentru o miniserie TV”, pentru miniseria „Hatfields & McCoys”, produsă de History Channel şi Castel Film, în România.
Potrivit Academy of Television Arts & Sciences, asociaţia care decernează premiile Emmy, românul Dragoş Stanomir a fost premiat la această categorie alături de Christian Cooke şi Brad Zoern.
Miniseria „Hatfields & McCoys” a câştigat alte două trofee la gala Creative Arts Emmy, sâmbătă seară, la Los Angeles, impunându-se şi la categoriile „cel mai bun machiaj dintr-o miniserie TV” şi „cel mai bun montaj de imagine pentru o miniserie TV”.
O premieră pentru cinematografia română
„Este o surpriză foarte mare şi nu mă aşteptam să câştig, având în vedere că am concurat cu americani, unii cu Oscaruri la activ.”, a declarat Dragoş Stanomir pentru Mediafax. Acesta a precizat că a aflat de pe Internet că este câştigătorul unui premiu Emmy. „Aş fi vrut să merg la gala de la Los Angeles, însă nu am putut pentru că lucrez la o altă producţie, tot americană”, a spus Stanomir.
El consideră că un astfel de premiu – o premieră pentru cinematografia română – îl va ajuta foarte mult în cariera sa. „Un astfel de premiu ajută foarte mult pentru că este ca o recomandare din start. Este ca o recomandare pentru mine şi ajută industria de film românească, pentru că este o recunoaştere a valorii tehnicienilor de film români”, a spus Dragoş Stanomir.
Nominalizat şi pentru Primetime Emmy 2012
Miniseria „Hatfields & McCoys” a primit 16 nominalizări şi la gala premiilor Primetime Emmy 2012, care vor fi decernate pe 23 septembrie la Los Angeles, iar 3 dintre cele 16 nominalizări aparţin unor cineaşti din România. Astfel, Şerban Porupcă a fost nominalizat la categoria „cea mai bună regie artistică pentru o miniserie TV” (alături de John Vertrees, Derek Hill şi Sally Black), Adina Bucur a fost nominalizată la categoria „cele mai bune costume pentru o miniserie TV” (alături de Karri Hutchinson), iar Dragoş Stanomir a fost nominalizat la categoria „cel mai bun mixaj de sunet”.
Miniseria de televiziune „Hatfields & McCoys”, cu actorul Kevin Costner în rolul principal, este produsă de History Channel şi realizată integral în România la Castel Film. Seria TV a avut succes în Statele Unite, unde primul episod difuzat pe History Channel în 28 mai (Memorial Day) a înregistrat o audienţă de 13,9 milioane de spectatori.
Miniseria „Hatfields & McCoys”, care cuprinde trei episoade, descrie rivalitatea dintre familiile Hatfield şi McCoy, în primii ani după încheierea Războiului Civil din Statele Unite. Filmările pentru această miniserie TV au avut loc în 2011, în cea mai mare parte în studiourile Castel Film din România, dar şi în localităţi din judeţele Argeş şi Braşov, şi s-au întins pe o durată de 13 săptămâni, în timpul cărora Kevin Costner s-a aflat în România.