Actualitate
Mitropolitul Clujului, la mănăstirea Piatra Fântânele de Sfântă Maria Mică
Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei a ales mănăstirea Piatra Fântânele din judeţul Bistriţa-Năsăud pentru a oficia slujba religioasă ce marchează Naşterea Maicii Domnului, acest loc fiind unul în care mii de credincioşi se adună în fiecare an pentru a sărbători Sfânta Maria Mică.
Mănăstirea se află la graniţa dintre judeţele Bistriţa-Năsăud şi Suceava, în Pasul Tihuţa, la o altitudine de peste 1.100 metri, şi sâmbătă îşi sărbătoreşte hramul.
În urmă cu doi ani, în imediata apropiere a acestei mănăstiri a fost ridicată, la iniţiativa răposatului mitropolit Bartolomeu Anania şi cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, o cruce înaltă de 31 de metri.
Monumentul este realizat din cinci tronsoane metalice sudate, braţele având o deschidere de 15 metri şi este fixat pe o platformă de 12x12 metri, înconjurată de două terase circulare de unde vizitatorii pot admira peisajul din jur. De asemenea, crucea este vizibilă şi pe timpul nopţii, datorită sistemului de iluminat instalat.