monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Noaptea albă a mașinilor de colecție, pe malul Mării Negre

„Noaptea Albă a Maşinilor de Colecţie“ va fi organizată vineri, la Mamaia, de casa de licitaţii Artmark, în cadrul evenimentului pasionaţii de automobile putând să admire adevărate „bijuterii pe patru roți“.

2000 de cai putere vor atrage VIP-urile şi publicul pasionat de maşini cu ocazia primei licitaţii româneşti de Maşini de Colecţie care va avea loc duminică.

Ca preambul al ineditei licitaţii, pe covorul roşu vor păşi, joi seara, Mihai Leu, Radu Mazăre, Cristian Ţopescu şi colecţionari de top, invitaţi la Cocktailul Privat, primul eveniment din seria dedicată celei dintâi licitaţii româneşti de Maşini de Colecţie. Începând cu ora 18.00, cei mai pasionaţi dintre colecţionarii de automobile şi alte nume sonore ale vieţii publice româneşti vor testa unele dintre cele mai dorite maşini de colecţie, 21 de loturi cu istorie.

Deschiderea oficială a expoziţiei va avea loc vineri, ora 18.00, şi va continua cu Noaptea Albă a Maşinilor de Colecţie, un eveniment deschis publicului amator până la ora 2.00 noaptea. Expoziţia va putea fi vizitată şi a doua zi, sâmbătă, între orele 18.00 - 24.00.

Vedetele vor reveni pentru momentul final al Licitaţiei de Maşini de Colecţie, secondată de Sport Memorabilia şi Licitaţia de Vinuri şi Şampanii de Colecţie. Cristian Ţopescu, Raluca Lăzăruţ şi Codruţ Kegheş (Dezbrăcatu') vor fi coprezentatorii licitaţiei, organizată duminică, de la ora 20.30, la Fratelli Beach & Club din Mamaia.

21 de mașini

Un număr de 21 de maşini de colecţie vor fi licitate duminică, în alternanţă cu 29 de piese din categoria „sports memorabilia“, 8 şampanii rare şi două colecţii de vinuri.

În licitaţia de maşini de colecţie se regăsesc mărci fetiş în filmele-cult ale anilor '60-'70-'80, precum Lincoln Continental (foto 1)- maşina lui Don Vito Corleone din seria „Naşul“ (The Godfather), Jeep Wyllis (foto 2) din serialul M.A.S.H. şi modelul de Ford Mustang (foto 3) condus de Jim Morrison în „HWY: An American Pastoral“, dar şi BMW 760Li, fosta maşină a Regelui Mihai, şi monopostul Ferrari F399, condus de Michael Schumacher în sezonul 1999 al Formulei 1.

În cadrul licitaţiei vor mai fi scoase la vânzare, printre altele, o torţă de la Olimpiada din 1972, de la Munchen, şi un brevet de merit cu parafa lui Adolf Hitler.