monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Ioan Rus este „un prost serios”

Cristian Tudor Popescu, senior editor al ziarului Gândul, critică dur, într-un editorial, afirmaţiile ministrului de Interne, Ioan Rus, potrivit cărora „de la Aristotel şi Platon toţi au plagiat”. Pentru Cristian Tudor Popescu, ministrul de Interne este un prost serios.

„De vreo două mii şi ceva de ani, de la Aristotel şi Platon, toţi cei care au scris teze de doctorat pe filozofie, pe politică, pe ştiinţe sociale, toţi au plagiat. Repet, de la Aristotel încoace şi Platon, pe tehnic de la Newton şi Einstein, toată lumea a plagiat", a declarat, zilele trecute, Ioan Rus.„Am ascultat şi am privit această zicere fascinat. Prostia abisală e o floare rară a naturii umane, la fel de rară ca geniul. Prostia mediocră, ca şi inteligenţa mediocră, fac legea în viaţa publică românească, aşa că, întrucât genii nu mai este, s-a terminat, un cosmos de prostie născut din gura unui ministru de interne e o delicatesă pentru minte, inimă şi literatură“, spune CTP, în editorial.În continuare, senior editorul ziarului gândul aminteşte faptul că „l-am numit pe dl Ioan Rus „un profesionist serios” cu ocazia instalării d-sale în guvernul Ponta. Mă bazam, spunând asta, pe rolul important avut de dl Rus în desfiinţarea vizelor pentru Europa de Vest de care a beneficiat România începând cu precedentul său mandat, pe autoritatea şi respectul de care s-a bucurat ca ministru de Interne, pe sobrietatea manifestată în discursul politic şi cel administrativ şi, nu în ultimul rând, pe opoziţia deschisă faţă de Ion Iliescu, pe care a avut curajul să o manifeste când nimeni în PSD nu crâcnea în faţa Tovarăşului. Nu am cerut demisia d-lui Rus când l-a sunat pe condamnatul cu executare Adrian Năstase pentru negocieri. M-am mărginit să observ că pot înţelege gestul din punct de vedere uman, dar că aşa ceva este discriminatoriu, anormal, ilegal. Însă în faţa suszisei încercări de a-l scoate pe premierul Ponta din rahatul care-i depăşeşte gâtul, mai întâi n-am avut cuvinte. Ce să-i spui d-lui Rus? Platon şi Aristotel, şefi de tură la bordel, că acolo se plagiază tot timpul? Newton, Einstein şi ai lor, maiştrii lumii pă sector? Domnule ministru, aţi dat ordin să-i aresteze pe toţi în afară de ăştia patru?“, mai spune CTP. Cristian Tudor Popescu încheie prin a-i ura „d-lui Ioan Rus să fie un profesionist serios în ministerul pe care îl conduce, dar, intelectual-culturaliceşte vorbind, sunt nevoit să-i atribui alt calificativ pro: un prost serios“.