Actualitate
Seara confuziilor. Cum a fost câștigată primăria la TV.
Ziua bună la vot se cunoaște abia a doua zi spre dimineață.
După o zi fierbinte cu temperaturi de peste 30 de grade şi prezenţă bună la vot, urmează şi primele rezultate. La sediul PDL din centrul oraşului e linişte. Jurnaliştii aşteaptă declaraţii de la cei doi candidaţi înscrişi în lupta pentru şefia municipiului Cluj-Napoca, respectiv a judeţului Cluj, Emil Boc şi Alin Tişe.Cei doi lipsesc însă. Razant şi pe rând, trec pe lângă noi deputaţii Adrian Gurzău şi Daniel Buda, dar şi senatorul Mihail Hărdău şi fostul subprefect de Cluj, Florin Stamatian. Nimeni nu se înghesuie, însă să facă vreo declaraţie.Estimările parţiale ale exit-poll-uri, neanunţate încă oficial, ci doar aflate „din gura târgului“, nu arată prea bine. Pe holurile sediului de campanie al PDL se vorbeşte despe scorul strâns şi avantajul lui Marius Nicoară în faţa lui Emil, la şefia Primăriei Cluj-Napoca. În aşteptarea orei 21.00 şi a primelor estimări oficiale, sediul devine tot mai gol. Rândurile jurnaliştilor se răresc. „Mergem la câştigători, hai să mergem la câştigători”, se îndeamnă ei.
Prudenţă la USL
Jos, la sediul PNL agitaţia este mare. La anunţarea primelor estimări la TV, se aud şi uralele. Reprezentanţii USL Cluj scandează câteva minute bune numele lui Nicoară. Liberalul ar fi câştigat alegerile pentru funcţia de primar al municipiului Cluj-Napoca, potrivit exit-poll-ului realizat de IRES. Un alt sondaj de opinie îi situează pe cei doi candidaţi cu aceeași pondere de voturi din totalul opțiunilor clujenilor, adică cu 41%. Imediat după anunțarea rezultatelor exit poll-ului, Marius Nicoară spune că trei din patru sondaje îl dau învigător atât pe el cât și pe Horia Uioreanu-înscris în lupta pentru şefia Consiliului Judeţean. Totuşi, cei doi rămân prudenţi şi anunţă că vor sărbători „eventual”, „mai târziu”, după ce vor „număra și securiza voturile clujenilor”.
Emil Boc, scump la vorbă, dar încrezător
La scurt timp după anunţarea primelor estimări de la exit-poll-uril, apar şi cei doi candidaţi democrat liberali. Atât Emil Boc, cât şi Alin Tişe se abţin de la prea multe comentarii. Jurnaliştii, puţini la număr, le cer totuşi celor doi câteva declaraţii oficiale. Emil Boc spune doar că așteaptă numărătoarea oficială a voturilor, date fiind rezultatele exit-pollurilor care diferă între ele şi că totul este „în mâinile clujenilor“. La fel de reţinut este şi Alin Tişe, despre care se crede că se află cu vreo trei procente în urma contracandidatului său liberal, Horea Uioreanu.„Cel mai bun sondaj este rezultatul final. Vom face declaraţii dupa rezultatele oficiale, până atunci aşteptam să se facă numărătoarea voturilor date de clujeni şi vom respecta evident votul pe care clujenii l-au dat astăzi. Aşteptăm rezultatele finale cu optimism. Cât timp ești în marja de eroare, nu ar trebui să facem nicio speculație. Tot ce ține de noi am făcut“, au fost singurele vorbe ale lui Emil Boc.La scurt timp, Emil Boc pleacă din nou, la secţiile de votare. Alte rezultate sunt aşteptate în jurul orei 23.00. Jurnaliştii sunt tot în stand-by. Se instalează în sala de şedinţe a PDL şi aşteaptă veşti şi declaraţii. Ne taie elanul Daniel Buda, care ne spune că Boc nu va mai face oricum, nicio declaraţie până dimineaţă la orele 7.00. Sediul PDL se goleşte brusc, după câteva ore bune de aşteptare, până târziu în noapte.Primele informații veridice despre opțiunile votanților vor apărea abia la vreo oră după miezul nopții, odată cu numărarea voturilor de la mai multe secții de votare.