monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Liceenii clujeni vor învăţa să se ferească de fumat

Elevii din trei licee din Cluj-Napoca vor învăţa, în perioada 29 – 31 mai, de ce nu este bine să fumeze.

Organizația Studenților Mediciniști din Cluj, prin proiectul Împreună Pentru Sănătate, desfășoară acţiunea Campania Antifumat, cu prilejul Zilei Mondiale Antifumat, celebrată anual în data de 31 mai. Acțiunea studenţilor clujeni se va derula în perioada 29 - 31 mai şi va consta în desfăşurarea unei campanii de informare în trei licee clujene: Colegiul Economic Iulian Pop, Colegiul Naţional Emil Racoviţă şi Liceul Teoretic Gheorghe Şincai. „Obiectivele campaniei sunt multiple, însă, în principal se urmăreşte diseminarea de informaţii privind efectele nocive ale fumatului asupra sănătăţii precum şi diseminarea de recomandări în vederea renunţării la fumat”, au declarat organizatorii acţiunii. Voluntarii vor informa eleviii din clasele IX - XII asupra tuturor aspectelor pe care le implică fumatul, prezentând consecinţele şi patologia caracteristică. Scopul campaniei este reducerea prevalenţei fumatului în rândul tinerei generaţii, prin promovarea unui stil de viaţă fără tutun. G.D.