Actualitate
Prima puşcă de asalt românească, testată în teatrele de operaţiuni
Fabrica de Arme Cugir a finalizat prima puşcă de asalt de concepţie integral românească, arma fiind în prezent testată de soldaţii români în teatrele de operaţiuni, iar din toamnă uzina ar putea realiza primele 60.000 de produse pentru dotarea Armatei Române.
Directorul Companiei Naţionale ROMARM, Vasile Crişan, a declarat, luni, corespondentului Mediafax, că specialiştii de la Fabrica de Arme Cugir au finalizat prima puşcă de asalt la standarde NATO, precizând că arma este „o concepţie sută la sută românească”.Crişan a spus că puşca de calibru 5,56 x 45 milimetri respectă standardele NATO şi, ca element inedit, este ambidextră, putând fi folosită de soldaţi atât cu mâna dreaptă, cât şi cu stânga. El a afirmat că Fabrica de Arme Cugir a finalizat deja primele zece arme pe care le-a trimis pentru testare la Ministerul Apărării Naţionale.„Am terminat zece produse. În prezent se află la MApN, unde arma este supusă unor teste NATO (…) Armele sunt trimise în teatrele de operaţiuni unde soldaţii noştri, militarii Armatei Române, desfăşoară activităţi, misiuni de luptă şi le supun unor încercări reale”, a spus directorul general al ROMARM. Vasile Crişan a afirmat că, după ce testele vor fi terminate, Fabrica de Arme Cugir va începe să lucreze la prima comandă pentru dotarea Armatei Române.Conducerea Fabricii de Arme din Cugir anunţa, anul trecut, că unitatea lucrează la producerea prototipului unei arme de asalt cu muniţia aferentă, realizată la standarde NATO.