Actualitate
Geraldine Chaplin va fi celebrată la TIFF 2012
Actriţa a avut ocazia să interpreteze, în filmul „Chaplin”, rolul mamei tatălui ei.
Una dintre figurile distincte ale cinematografiei ultimelor decenii, Geraldine Chaplin, va fi celebrată la cea de-a 11-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), care se va desfăşura între 1 şi 10 iunie la Cluj-Napoca.Potrivit unui comunicat al organizatorilor transmis luni Agerpres, celebra actriţă va primi Premiul pentru întreaga carieră oferit unei personalităţi din cinematografia mondială, la gala de închidere a festivalului, ce va avea loc pe 9 iunie.Geraldine Chaplin s-a născut pe 31 iulie 1944. Era cel de-al patrulea copil al lui Charlie Chaplin şi primul dintre cei opt pe care legendarul actor i-a avut cu cea de-a patra soţie, Oona O'Neill, fiica dramaturgului Eugene O'Neill. De-a lungul vieţii, asemănarea izbitoare cu tatăl ei şi numele Chaplin aveau să atragă o atenţie considerabilă asupra sa.Cel care a adus-o pentru prima dată în faţa camerei de filmat, într-un rol minor din „Limelight” (1952), a fost chiar tatăl ei. De atunci au trecut 60 de ani şi peste 100 filme. În tot acest timp, Geraldine Chaplin şi-a construit propria identitate, diferită de a părintelui ei, şi o carieră impresionantă. Aerul enigmatic şi vulnerabil, privirea pătrunzătoare şi forţa interioară pe care o emană au propulsat-o în roluri dramatice de substanţă, în filmele unor cineaşti precum David Lean, Robert Altman, Pedro Almodovar, Carlos Saura, Claude Lelouch, Martin Scorsese, Alain Resnais, Jacques Rivette sau Franco Zeffirelli.Geraldine Chaplin şi-a petrecut doar primii opt ani din viaţă în oraşul natal, Santa Monica (California), „vânătoarea de vrăjitoare” a erei McCarthy forţând mutarea întregii familii în Elveţia.Pentru că visa să fie balerină, a studiat la Royal Ballet School din Londra, însă a realizat în câţiva ani că prestaţiile ei sunt mediocre şi că „nu poţi fi mediocru când porţi numele Chaplin”.Cealaltă opţiune era actoria - meseria în care numele i-ar fi deschis enorm de multe uşi. La scurt timp, în 1965, apărea pe afiş lângă Jean-Paul Belmondo, în „Par un beau matin d'ete”, regia. Jaccques Deray, şi alături de Omar Sharif în succesul „Doctor Jivago”, regia David Lean. Ecranizarea după romanul lui Boris Pasternak i-a adus şi prima nominalizare la Globurile de Aur din carieră.În 1967, a început cea mai prolifică şi interesantă perioadă din cariera actriţei, marcată de întâlnirea cu regizorul spaniol Carlos Saura. E anul în care a debutat relaţia lor şi s-a lansat celebrul thriller psihologic „Peppermint Frappe” (Ursul de Argint la Festivalul de la Berlin), în care actriţa este ţinta obsesiei unui bărbat. Au urmat „Ana and the Wolves” (1973), „Cria cuervos” (Premiul Special al Juriului, Cannes, 1976), „Elisa, vida mia” (1977) sau „Mama cumple cien anos” (1979), filme care i-au consolidat reputaţia de actriţă exigentă şi de o profunzime rară.Fluentă în spaniolă, franceză şi engleză, Geraldine Chaplin s-a mişcat cu uşurinţă între trei cinematografii.Filmografia ei cuprinde roluri remarcabile printre acestea numărându-se „L'amour par terre”, regia Jacques Rivette, „La vie est un roman”, regia Alain Resnais, „The Age of Innocence”, regia Martin Scorsese, „Jane Eyre”, regia Franco Zeffirelli, „Hable con ella”, regia Pedro Almodovar, „En la ciudad sin limites”, regia Antonio Hernandez, sau filmul horror „El Orfanato”, regia Juan Antonio Bayona.În 1992, a fost pusă în ipostaza inedită de a o juca pe bunica sa, Hannah Chaplin, în filmul biografic despre tatăl ei, „Chaplin”, regizat de Richard Attenborough. Interpretarea i-a adus încă o nominalizare la premiile Globul de Aur.La TIFF 2012, spectatorii o vor vedea pe Geraldine Chaplin în câteva dintre filmele sale, inclusiv într-unul dintre cele mai recente, „Et si on vivait tous ensemble?”, regia Stephane Robelin, 2011, în care apare alături de Jane Fonda şi Pierre Richard.Cea de-a 11-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania - TIFF va avea loc în perioada 1-10 iunie, la Cluj-Napoca, şi între 13 şi 17 iunie, la Sibiu.