monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Acţiune de control în cele 67 unităţi de primiri urgenţe finanţate din bugetul de stat

Ministerul Sănătăţii a demarat o amplă acţiune de auditare şi control, la nivel naţional, în toate cele 67 unităţi de primiri urgenţe (UPU) finanţate din bugetul de stat, informează un comunicat remis marţi presei.

MS precizează că verificarea urmăreşte modul de funcţionare şi organizare a acestor unităţi, în conformitate cu prevederile legislative în vigoare, precum şi modul de utilizare a fondurilor alocate în 2011 de la bugetul de stat.„Este a doua misiune de control de acest gen, în urmă cu 2 ani am mai derulat o astfel de misiune. Verificările sunt realizate de către reprezentanţi ai direcţiilor de sănătate publică şi durează o săptămână de zile, cu posibilitatea de prelungire a duratei, în cazul în care este necesar. Am ales varianta în care echipele de control dintr-un judeţ verifică unitatea de primiri urgenţe din alt judeţ, astfel încât să fie eliminată orice suspiciune privind rezultatele obţinute”, a declarat dr. Raed Arafat, subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii, potrivit sursei citate.Oficialul MS a mai declarat că, aceste acţiuni fac parte din strategia Ministerului Sănătăţii de a monitoriza şi îmbunătăţi activitatea UPU, unităţi care răspund şi de activitatea medicală a echipajelor SMURD.Concluziile rapoartelor de control vor fi analizate de către Comisia de Urgenţă a MS şi vor sta la baza măsurilor şi a deciziilor care se vor lua pentru dezvoltarea acestui sector în următorii 2 ani.De asemenea, în baza datelor obţinute, a nivelului de activitate şi a categoriei din care fac parte, se vor stabili şi criteriile standardizate de alocare a fondurilor pentru astfel de unităţi. (Agerpres)