monitorulcj.ro Menu
Actualitate

Acuzat de plagiat, preşedintele maghiar și-a anunţat demisia

Şeful statului ungar, Pal Schmitt, implicat într-un caz de plagiat legat de teza lui de doctorat, şi-a prezentat luni demisia în faţa parlamentului, după ce iniţial a indicat că nu va demisiona, informează MTI, AFP şi AP.

„Întrucât, conform Constituţiei, persoana preşedintelui trebuie să reprezinte unitatea naţiunii ungare, iar persoana mea a devenit, din păcate, sinonimă cu divizarea, consider că datoria mea este de a mă separa de acest post”, a declarat preşedintele, în faţa deputaţilor.Şefului statului ungar i s-a retras la 29 martie titlul de doctor de către Universitatea Semmelweis, care a calificat drept „plagiat” teza lui asupra istoriei Jocurilor Olimpice susţinută cu douăzeci de ani în urmă, aminteşte AFP.Partidele de opoziţie au cerut toate demisia preşedintelui, care s-a întors joi la Budapesta dintr-o vizită în Coreea de Sud, dar el a evitat presa ce îl aştepta la aeroport.Săptămânalul ungar HVG a publicat la începutul lunii ianuarie extrase din teza lui Pal Schmitt ce pare o traducere din limba franceză a unei lucrări aparţinând unui expert bulgar, Nikolai Gheorgiev.„Reproducerea lucrării bulgarului Gheorgiev, pe 180 de pagini din cele 215 ale tezei lui Pal Schmitt, permite să se presupună că este vorba despre un plagiat”, a scris publicaţia amintită.Pal Schmitt a fost numit preşedinte în 2010 pentru un mandat de cinci ani. În Ungaria, şeful statului este ales de legislativ.