Este Clujul o comunitate vie?

Directorul Institutului Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES), sociologul Vasile Dâncu, a susţinut, luni, la Galeria „Casa Artelor”, conferinţa intitulată „Cluj-Napoca o comunitate vie?” la invitaţia Fundaţiei Culturale „Carpatica” şi a revistei de cultură urbană „Oraşul”.Vasile Dâncu a mărturisit publicului venit la această întâlnire că nu a fost uşor să confere o notă aparte acestui discurs şi a amintit că a efectuat studii de urbanism de aproape două decenii, este convins că oraşul are „cei mai buni arhitecţi din România, cei mai imaginativi şi moderni”, şi tot de două decenii sunt organizate colocvii despre strategia de dezvoltare a oraşului, dar, cu toate acestea, Cluj-Napoca se dezvoltă după o regulă a lui, în mod natural, dar nu haotic.Sociologul a dezvoltat în discursul său ideea că oraşul Cluj-Napoca este o comunitate fără un ţesut social stabil, cu o cultură fragmentată, şi chiar dacă se mişcă şi pare vie, comunităţii clujene „îi lipseşte suflul pentru a fi şi autoreflexivă şi pentru a crea mecanisme de solidaritate internă, precum şi un imaginar colectiv”.„Eu cred că nu de grupuri de reflexie avem nevoie în oraşul nostru, ci mai degrabă de grupuri de solidaritate. Clujul este un oraş care s-a dezvoltat ca experiment istoric, de foarte multe ori. Începând din secolul al XIX-lea, înaintând spre zilele noastre, au fost etape de experimente politice, istorice iniţial”, a spus Dâncu, adăugând că a observat, în multe din studiile parcurse de el, că oraşului Cluj-Napoca îi lipsesc elementele de identitate, aceasta fiind fragmentată.Din punctul său de vedere, nu putem vorbi de mecanisme de solidaritate colectivă şi nici de un etos colectiv la Cluj-Napoca. Acest etos nu ar putea fi realizat prin strategii de dezvoltare şi nici printr-un plan urbanistic general.„Am scris odată un articol despre faptul că oraşul Cluj este un oraş mort. Toată lumea a încercat să mă contrazică, şi eu încerc să mă contrazic. Nici mie nu îmi convine să simt aşa ceva. Dar diagnosticul acesta rămâne, desigur fiind rezervat. De ce spun asta? În primul rând pentru că oraşul nostru nu are o conştiinţă a locuirii cât de cât unitară. Oraşul s-a construit pe bucăţi, în mai multe perioade”, a spus prof. dr. Vasile Dâncu.El a amintit că urbaniştii au făcut un studiu interesant despre gentrificare, adică despre procesul în care o anumită elită cu bani monopolizează centrul oraşului, iar restul populaţiei este împins spre margine, spre enclave, precum sunt cartierele Mănăştur, Mărăşti şi Grigorescu.Clujul comunităților din cartiere„În perioada comunistă - deşi clasa muncitoare mergea în Paradis şi era pivotul ideologic simbolic al identităţii societăţii – centrul oraşului şi-a păstrat o funcţionalitate culturală”, a arătat sociologul. Cei ce locuiau în această zonă, şi apoi în cartiere inele ce protejau această zonă centrală, precum este cazul cartierului Gheorgheni, cu legătură cu centrul, erau intelectuali – profesori universitari, medici, artişti.„Celelalte cartiere au fost cele în care a fost închisă clasa muncitoare. Eu am făcut studii monografice şi ştiu că sunt oameni care ani de zile, şi pe vremea comunismului, nu au venit niciodată în centru. Nu ştiau ce se întâmplă în centru. Comuniştii au încercat, prin anii ‘80 să mute unele funcţiuni urbane spre zonele enclave – cinematografe, pieţe, etc. Dar a fost un surogat, pentru că toate aceste cartiere nu erau decât dormitoare pentru clasa muncitoare. După 1989, clasei muncitoare nu i s-a putut da altceva şi ideologia comunistă a fost înlocuită cu una naţionalistă, legată de controlul centrului. Într-un studiu din 1996, am arătat care era harta mentală a Clujului. Când am studiat situaţia pe etnii, am observat că românii aveau centrul lor, iar ungurii centrul lor. Erau două centre simbolice ale oraşului, iar bătălia pentru centru era doar un surogat de identitate comună”, a explicat Dâncu.Sociologul a arătat că „votul consecvent pentru Gheorghe Funar a fost o atitudine legată de faptul că oamenilor le-a fost frică să nu fie daţi afară din oraş”. Oamenii aduşi prin procesul industrializării masive la Cluj-Napoca „nu erau cosubstanţiali culturii urbane clujene”, a spus Vasile Dâncu.