Actualitate
John Malkovich va transmite mesajul de Ziua Internaţională a Teatrului
Starul american le dorește actorilor „să învingă adversităţile, cenzura, sărăcia şi nihilismul”.
Actorul, scenaristul şi regizorul american John Malkovich (foto) este cel care, în acest an, transmite mesajul de Ziua Internaţională a Teatrului, care se marchează la 27 martie.„Vă doresc ca munca voastră să fie convingătoare şi originală. Vă doresc ca ea să fie profundă, să emoţioneze, să îndemne la reflecţie, să fie unică. Fie ca ea să ne ajute să medităm la ceea ce înseamnă să fii om şi ca această meditaţie să fie binecuvântată cu suflet, sinceritate, inocenţă şi graţie. Vă doresc să învingeţi adversităţile, cenzura, sărăcia şi nihilismul, ceea ce mulţi dintre voi cu siguranţă vor fi obligaţi să facă. Vă doresc să fiţi binecuvântaţi cu talentul şi rigoarea necesare pentru a ne învăţa bătaia inimii umane în toată complexitatea ei, precum şi cu modestia şi curiozitatea necesare pentru a face din aceasta munca voastră de o viaţă. Fie ca cei mai buni dintre voi - căci doar aceia, numai rareori şi pentru scurt timp vor reuşi - să fie în stare să ilustreze elementara întrebare: «cum este viaţa?». Succes!”, afirmă actorul în mesajul său, potrivit unui comunicat al UNITER transmis luni Agerpres.În fiecare an, o personalitate din lumea teatrului îşi împărtăşeşte gândurile legate de teatru, iar în 2012 John Malkovich salută aniversarea a 50 de ani de la prima Zi Mondială a Teatrului.Mesajul președintelui UNITERPreşedintele UNITER, Ion Caramitru, afirmă, la rândul său, că „teatrul a devenit un leagăn al istoriei unde şi cetăţeanul turmentat e la locul lui”.„Nu cred că există azi în România o raportare mai autentică la realităţile neamului decât teatrul. Suntem în anul lui Caragiale şi personajele lui ne bântuie constant. În plină dezvoltare şi degringoladă, societatea românească se oglindeşte în teatru. E mai puţin decât ne-am fi aşteptat şi mai mult decât ne-am fi închipuit. Dacă mergeţi la teatru azi, vă trataţi cu happy end şi catharsis, plecând acasă oarecum împăcaţi cu tragedia de zi cu zi a tranziţiei. «Teatrul e oglinda lumii», perora Hamlet, căutându-şi izbăvirea în dilema lui existenţială, «ea arată virtuţii chipul, păcatului icoana, iar vremii şi mulţimii, vârsta, forma şi limitele lor». Ce vreţi mai mult? Veniţi la noi, bucuraţi-vă de viaţă, luaţi din curtea noastră ce vă place şi plecaţi spre bibliotecă - un liman unde vanităţile sunt interzise. Teatrul a devenit leagăn al istoriei unde şi cetăţeanul turmentat e la locul lui, într-o lume plină de «eroi» ai timpurilor noastre. A bon entendeur, salut!”, afirmă, în mesajul său, Ion Caramitru.Ce este Ziua Internaţională a Teatrului?Ziua Internaţională a Teatrului - organizată pentru prima dată la Viena, în 1961, în timpul celui de-al nouălea Congres Mondial al Institutului Internaţional de Teatru, a devenit, din 1962, un eveniment anual, organizat de Centrele naţionale ale Institutului Internaţional de Teatru.Înfiinţat în 1948, la iniţiativa UNESCO, Institutul Internaţional de Teatru reprezintă cea mai importantă organizaţie non-guvernamentală din domeniul artistic.Cu această ocazie, au loc o serie de manifestări teatrale, dintre care cea mai importantă este transmiterea mesajului tradiţional internaţional.În fiecare an, o personalitate recunoscută la nivel internaţional e invitată să comunice reflecţiile sale asupra celei mai vechi forme artistice - teatrul. Mesajul este tradus apoi în peste 20 de limbi, citit spectatorilor înaintea reprezentaţiei din seara zilei de 27 martie, publicat în ziare şi reviste, difuzat la radio şi televiziune. (Agerpres)