Actualitate
Preasfinţitul Vasile la Câmpia Turzii
În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, care precede prima săptămână din Postul Paștilor, Preasfințitul Vasile Someşanul a slujit Sfânta Liturghie în Biserica „Învierea Domnului” din Parohia Câmpia Turzii II.
Ierarhul a fost înconjurat de un sobor alcătuit din șapte preoți și diaconi de la parohiile din împrejurimi, printre care s-au numărat protopopul de Turda, pr. Crișan Daniel și parohul bisericii, pr. Baciu Petru.În cadrul Sfintei Liturghii Preasfințitul Vasile a rostit un cuvânt de învățătură, scoțând în evidență importanța respectării Poruncilor şi a roadelor dobândite doar prin iertare: „Această Duminică, a alungării lui Adam din Rai ne ajută să conştientizăm poate mai bine, cât de importante sunt pentru noi ascultarea şi împlinirea Poruncilor lui Dumnezeu. Evanghelia care s-a citit astăzi la Sfânta Liturghie continuă Predica de pe Munte, prin care Mântuitorul nostru Iisus Hristos transmite lumii întregi învăţătura despre milostenie, despre rugăciune, despre post şi lucrările acestora care aduc roade doar atunci când iertăm, aşa cum promitem Tatălui ceresc în Rugăciunea Domnească, şi cum noi înşine ne angajăm, ca păcatele noastre să fie iertate de Tatăl cel ceresc doar în măsura în care şi noi iertăm celor care ne-au greşit nouă ... Să iertăm din adâncul fiinţei noastre pe cei care ne-au supărat sau cei pe care suntem supăraţi. Să intrăm în Sfântul şi Marele Post prin sporirea grijii noastre duhovniceşti şi cu sufletul curat pentru ca rugăciunile noastre şi postul nostru să fie bineprimite de Dumnezeu”.Această parohie a fost înființată în anul 1935, iar piatra de temelie a bisericii s-a pus la data de 30 iulie 1943, de către Preasfințitul Epsicop Nicolae Colan și a fost binecuvântată la data de 22 septembrie 1951, primind hramul Învierea Domnului. Sfințirea bisericii a fost săvârșită de către Înaltpreasfinșitul Arhiepiscop Teofil Herineanu, în anul 1974. La slujbă au participat câteva sute de credincioși și reprezentanți ai autorităților locale.