Actualitate
„Viaţa dublă a Veronicăi”, la Casa Municipală de Cultură
Marți, de la ora 18.00, cinefilii clujeni vor putea urmări, la Casa Municipală de Cultură, pelicula „Viaţa dublă a Veronicăi” în regia lui Krzysytof Kieślowski.
Filmul este o dramă metafizică, coproducţie polono-franco-norvegiană, care vorbeşte despre două fetiţe, născute în aceeaşi zi şi la aceeaşi oră - una în Cracovia, cealaltă, în Clermont-Ferrand. Primesc acelaşi nume, au aceleaşi aptitudini artistice şi seamănă ca două picături de apă. Neştiind nimic una de cealaltă, simt că este ceva care care le uneşte. Filmul a fost nominalizat la opt premii, printre care Globul de Aur pentru cel mai bun film străin. A primit patru premii, trei dintre ele la festivalul de la Cannes. Filmul este prezentat de Centrul de Limbă şi Cultură Poloneză, iar intrarea este gratuită.