Actualitate
In memoriam Andrei Blaier, la Cinema Victoria
Clujenii pot urmări săptămâna viitoare la Cinemateca Victora un program „In memoriam Andrei Blaier”, realizat în colaborare cu Arhiva Naţională de Filme.
Astfel, luni, de la ora 20, va rula filmul „Ilustrate cu flori de câmp”, realizat de Andrei Blaier în 1974, cu actorii Gheorghe Dinică, Elena Albu, Draga Olteanu Matei şi Dan Nuţu. „Ilustrate cu flori de câmp” este un film memorabil din filmografia regizorului Andrei Blaier, precursorul filmului „4, 3, 2”, pornit de la aceeaşi temă acută: avorturile interzise în Romania anilor '70. Acest film impresionant şi dureros realizează o adevărată frescă de personaje, interpretate cu desăvârşită măiestrie actoricească de „monştri sacri” ai ecranului românesc.Mai apoi, marţi, tot de la ora 20, va rula comedia lui Andrei Blaier „Dimineţile unui băiat cuminte” (1967), cu Ion Caramitru, Dan Nuţu, Octavian Cotescu şi Mariana Mihuţ. Filmul descrie aspiraţiile care animă existenţa tânărului Vive (Dan Nuţu în rolul de debut). Incompatibilitatea dintre generaţii şi conflictele tată - fiu, teme tabu ale epocii, dau substanţă dramatică acestui film axat pe surprinderea detaliilor şi stărilor ce constituie universul mental al unui tânăr aflat în căutarea propriei personalităţi.Documentarul de miercuriDe miercuri, 1 februarie, la cinematograful Victoria se va desfăşura proiectul „Documentarul de miercuri”. Filmele vor rula de la ora 20 iar primul documentar ce va fi prezentat clujenilor, pe 1 februarie, este „Drumul spre Guantanamo” (The road to Guantanamo), un documentar de război de Michael Winterbottom, câştigător al Ursului de Argint la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin. Filmul regizat de Michael Winterbottom şi de Mat Whitecross este o redare la primă mână a supravieţuirii a trei britanici în închisoarea americană Guantanamo Bay din Cuba, unde au fost ţinuţi timp de doi ani fără să li se aducă nici un fel de acuzaţii.Joi, 2 februarie, clujenii vor putea urmări în cadrul Cinematecii TIFF, de la ora 20, filmul „Amador”, o dramă de Fernando León de Aranoa (Spania 2010).Gratuit de la ora 15Cinematograful Victoria mai anunţă că, în fiecare zi, la spectacolul de la ora 15 intrarea este libera pentru elevi, studenţi şi pensionari şi se face pe baza legitimaţiei. Facilitatea pusă la dispoziţia publicului se datorează asocierii Primăriei Cluj-Napoca cu Asociaţia Victoria Film.